Demisie la nivel înalt

Chestorul general de poliţie Ioan Buda şi-a înaintat, joi, demisia din funcţia de inspector general al Poliţiei de Frontieră Române, din motive personale. „La final de mandat, chestorul general de poliţie Ioan Buda transmite poliţiştilor de frontieră întreaga sa apreciere pentru efortul depus şi pentru profesionalismul de care au dat dovadă constant. De asemenea, mulţumeşte pentru implicare şi pentru sprijin tuturor colaboratorilor instituţionali, celor din rândul societăţii civile, dar şi organizaţiilor profesionale şi sindicale ale poliţiştilor”. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, raportul a fost înaintat, pentru aprobare, ministrului Afacerilor Interne.
Chestorul principal de poliţie Liviu Bute va ocupa funcţia de şef al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, după demisia din funcţie a lui Ioan Buda. „Atribuţiile funcţiei de inspector general vor fi preluate de chestorul principal de poliţie Liviu Bute, adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, a informat, joi, Biroul de presă al MAI.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *