Dej: Parcările cu plată aproape de finalizare

După lungi şi controversate discuţii „pro şi contra”, Primăria municipiului Dej a demarat acţiunea de amenajare a parcărilor cu plată din centrul oraşului. Locaţiile stabilite sînt actualele parcări din: Piaţa Bobîlna, strada 1 Mai (zona primăriei), Piaţa 22 Decembrie, Piaţa 16 Februarie şi strada George Coşbuc.

Potrivit unui comunicat remis presei, în prezent se efectuează amplasarea parcometrelor şi se face Parcari-Dejconectarea lor la reţeaua electrică, concomitent cu marcarea locurilor de parcare, urmînd ca pînă la finalul săptămînii viitoare să fie finalizată operaţiunea de amenajare. Începînd cu data de 10 iulie parcările cu plată vor fi funcţionale în cursul săptămînii, de luni pînă vineri, n intervalul orar 7:00-18:00.

Parcările cu plată sînt destinate autoturismelor, microbuzelor şi autovehiculelor de transport marfă sub 3,5 tone, iar taxa aferentă pentru parcare va putea fi plătită prin parcometre şi tichete de parcare, care vor putea fi cumpărate de la chioşcurile de ziare sau casieria primăriei, precum şi prin abonamente ce pot fi solicitate la Serviciul Tehnic.

Taxele de parcare vor avea următoarele valori: parcare autoturism – 1 leu/oră; parcare microbuze şi autovehicule transport marfă sub 3,5 t – 2 lei/ oră; abonament (tichet) zilnic parcare autoturisme – 5 lei/ 10 ore; abonament (tichet) zilnic parcare microbuze şi autovehicule transport marfă sub 3,5t – 10 lei/ 10 ore; abonament lunar parcare autoturisme – 50 lei/lună şi abonament lunar parcare microbuze/ autovehicule transport  marfă sub 3,5t – 120 lei/ lună;

„Taxarea parcărilor în zona centrală, în cursul săptămînii, era o acţiune care trebuia să o concretizăm, avînd în vedere numărul mare de maşini care parchează în zonă şi solicitările primite în acest sens. În condiţiile în care foarte mulţi dejeni vin spre centru, pentru a-şi rezolva diverse probleme la instituţii, nu este normal să nu găsească locuri de parcare, asta datorită faptului că multe maşini ocupă parcarea pe perioada întregii zile. Aşadar, era nevoie de a face o diferenţiere între cei care vin  să îşi rezolve problemele şi pleacă şi cei care staţionează. Investiţia a fost realizată în etape, în prima fază au fost achiziţionate parcometrele, ulterior a fost nevoie de intervenţii pentru racordarea lor la reţeaua electrică, iar acum sîntem în ultima etapă, cea a marcării locurilor de parcare şi a finalizării tuturor aspectelor care vor reglementa parcarea. Parcările cu plată vor intra în vigoare din 10 iulie, însă în prima fază va fi o perioadă de acomodare a conducătorilor auto cu condiţiile de parcare” – a precizat primarul Costan Morar în comunicatul transmis presei.

M.V.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.