Culisele unui interimat de 120 de zile la Opera Națională

Opera Națională Română Cluj-Napoca. Primele 120 de zile cu Bogdan Gheorghiu director interimar și Florin Estefan director artistic

Ziua de vineri 29 mai nu va fi deloc uitată de cei care au luat parte la numirea noii conduceri a Operei Naționale Române Cluj-Napoca, numiri în prezența ministrului demisionar al Culturii, Demeter Andras. Întâlnire la finalul căreia, am simțit acest lucru,au simțit-o și alții, nu s-au spus tuturor lucrurilor pe nume. Și multe dintre răspunsurile ministrului demisionar Demeter au fost abil îmbrăcate, deocamdată nu am alți termeni, în și cu pagini de legi, comparații cu alte situații similare. Vă prpiun câteva dintre multele probleme discutate și răspunsurile oferite…

Demeter Andras: Suntem într-o situație neașteptată,

Indiferent de cine ce ce gândește și speculează. În pofida încercărilor mele de a găsi moduri de rezolvare, noi funcționăm în aceeași formulă a legii din 2008. Avem un avantaj, vom traversa o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, în fucnție de ce vor hotărî instanțele în urma contestațiilor depuse. Abia apoi vom vedea ce vom face. Însă, pe durata interimatului, actuala conducere a instituției asigură desfășurarea activității administrative și artistice. Colectivele Operei Naționale Române Cluj nu vor fi afectate. Schimbarea șefului, bucuria unora, e firesc să fie așa. Important este ca instituția să funcțioeze. Au avut loc discuții între domnii Bogdan Gheorghiu și Florin Estefan, s-a ajuns la concluzia că sunt două priorități, cea administrativă și cea artistică. David Crescenzi revine la baghetă, fostul director general, Florin Estefan, va fi director artistic * Mai este ceva. Anticipez o întrebare: ce caută Bogdan Gheorghiu în situația aceasta? Am convenit pentru un specialist din afară. Directorul adjunct nu putea să ocupe conducerea generală fiind implicat în proiecte, nu am avut cum să numesc directorul adjunct în funcția de conducere * O problemă pe care o avem ține de acumularea sumelor restante, anul trecut Guvernul amânând plata unor obiective concrete. La alocarea bugetară din primul trimestru am reușit să identific și să împart bugetele, avem și alte festivaluri pe care le finanțăm, TIFF, festivaluri de teatru…Încercăm din 3 milioane și jumătate să recuperăm și restanțele anului trecut. La rectificarea bugetului trebuie obținute și sumele lipsă. De la 1 iulie s-ar putea ca sumele să fie suplimentate. ONR Cluj-Napoca are datorii față de angajați, sunt și alte instituții în această situație. Dar, nu este ok ca statul să fie numai plătitor, iar instituția să stea cu palma întinsă. I-am rugat pe managerii instituțiilor de artă și cultură să rezolve această situație * Am încercat să transparentizezcomisiile de evaluare. Din timp am solicitat propuneri pentru a avea parte de oameni competenți. Până nu demult, evaluările se făceau pe știma de pian. Am schimbat modul de evaluare la toate instituțiile de artă și cultură din România. Ce pot spune, constrângerile sunt comune multor altor instituții, riscurile sunt aceleași, dar trebuie să vezi cine cum se încadrează în ansamblu. Mi-au fost refuzați oameni prin constrângeri și amenințări. În ceea ce privește experiența și probitatea morală a domnului Bogdan Gheorghiu nu avem ce comenta. Cât îl privește pe Răzvan Ioan Dincă, el are, potrivit sentinței definitive, cazierul curat, punct * Domnul Estefan este artist. Experiențele de manager și artist se completează reciproc, îl recoamndă. Nu putem însă compara situațiile, perioadele evaluate anterior cu ceea ce este acuma. Filosofie acestei legi este foarte simplă, are drept scop niște obiective. Fotografia de acum arată diferit de cele anterioare. Este și o confuzie, criteriile de numire în managementul unei instituții de artă și cultură sunt aceleași din 2008 și până în prezent * Ce vom face dacă dl. Estefan câștigă contestațiile depuse în instanțe? Sunt două spețe diferite. Câtă vreme mandatul nu este consumat, atunci reintegrarea se face pe proiectul în derulare, care nu s-a terminat. Diferența apare când problema se prelungește peste perioada mandatului. Practica ne-a învățat, se acordă o perioadă pentru un alt nou proiect * Proiectul reabilitării clădirii Teatrului și a Operei Naționale din Cluj-Napoca este pe țeavă. Sunt și aici două probleme de natură administrativă, fiind și două instituții care administrează împreună clădirea. Apoi, a doua problemă ține de bani, de unde vom lua diferența de bani, proiectul a crescut financiar. Orice investiție se traduce prin valoare pe metru pătrat * Problemele de ordine interioară, legate de distribuțiile spectacolelor, trebuie rezolvare de directorul artistic. Soliștii au probleme din acest punctde vedere.

Carmen Gurban (soprană): Sunt probleme vechi din viața soliștilor, pe care le discutăm des între noi. Domnul Crescenzi a fost mai mult absent decât prezent. Distribuțiile au fost făcute tot de dl. Estefan.

Demeter Andras: Acum această problemă va fi trattă altfel. Crescenzi se întoarce la bachetă, iar Estefan se va putea focusa să rezolve această problemă. Cât privește intervenția politicului în funcții de conducere. Până acum nu am cunoștință ca funcțiile de conducere a instituțiilor de artă și cultură să fie stabilite în partide. Exclus însă intervenția politicului * De azi vor începe 120 de zile de interimat. Dacă voi rămâne ministru, voi scoate la concurs postul de manager general al instituției. Până atunci, tandemul nou numit va asigura continuitatea activității administrative și artistice a instituției. Funcțiile de conducere nu sunt pe viață. Eu am spus așa, nu vor fi restructurări în compartimentele instituției. Este transformarea unei funcții de execuție în altă funcție de execuție.

Florin Estefan: Am fost evaluat sub conducerea mai multor miniștri ai Culturii, am fost evaluat de comisii avizate. Am fost evaluat de mai mulți evaluatori. Nota primită acuma, 6.95, nu este corectă, nu credem în această evaluare, ea nu reflectă munca depusă în instituțieMerg în instanță și instanța va hotărî dacă evaluarea a fost sau nu corectă.

Bogdan Gheorghiu/director interimar: Domnul ministru Demeter Andras a elucidat multe aspecte, și-i mulțumesc pentru acest lucru. A pune ștampila de om politici nu este deloc corect. Îmi propun să am un dialog cu sindicatul. Sigur nu sunt de decor aici. Am venit pentru a menținea stabilitatea instituției. Actul artistic este confundat cu managementul cultural, total greșit. Am venit aici cu cele mai bune intenții. Florin Estefan este garantul unei construcții solide. Am mai gestionat astfel de situații tensionate, reușind să restaurez armonia. Sper să reușeșsc și aici.

Florin Estefan/nou director artistic: Nu trebuie să mă iubiți toți. Am ajutat cât am putut, dar, foarte simplu, mulțumesc. Poate câștig procesul, poate nu, poate câștig și nu mai vreau să continui ca manager general.

Au fost puse în discuție, reiau ideea, multe probleme. Cert este că instituția trebuie protejată, oamenii instituției trebuie protejați. Și trebuie protejați pentru existența unui climat artistic real. Mă între și se întreabă mulți, unde au fost managerii când abuzurile au fost sesizate. Oamenii trebuie tratați corespunzător. După cum consider că trebuie să existe un dialog al conducerii cu angajații, cu sindicatele, dialog care să fie constructiv.

Urmează 120 de zile. Cum vor fi ele? Poate tensionate, poate vii, poate seci, ca și cum nimic nou nu s-ar mai întâmpla. Dar cele 120 de zile și cele care vor urma, trebuie să aibă în vedere instituția și oamenii instituției!

Demostene Șofron

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.