Cu Maica Sfântă, pe urmele lui Isus

În Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și în toate marile sărbători ale anului liturgic, credincioșii obișnuiesc să pornească în pelerinaj la sfintele mănăstiri și locuri de închinare.

Pelerinajul, această frumoasă tradiție, ne aduce aminte de grădina de la începutul Creației în care primii oameni se plimbau împreună cu Dumnezeu. Să te plimbi împreună cu Dumnezeu este ceea ce facem atunci când plecăm în pelerinaj. Ne plimbăm împreună cu Dumnezeu, cu Maica Sfântă, le împărtășim durerile, suferințele, problemele și bucuriile noastre, mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile primite. Dacă facem un pelerinaj și un efort pentru a ajunge la locul de închinare și, odată ajunși, ne rugăm cu evlavie, atunci Dumnezeu va transforma grădina din sufletele noastre într-un sanctuar, într-un templu, într-o biserică a Sa.

Când mergem într-un pelerinaj, ieșim din „cetățile noastre” și din „lume”, în sensul negativ în care vorbește Biblia de multe ori despre lumea în care trăim. Și sfinții vorbesc despre lumea în care trăim ca despre o „vale a plângerii”. Știm că am fost atinși de plângere, de semnul crucii și al suferinței în această lume. Dintr-o astfel de lume Isus ne cere să ieșim, nu pentru a o abandona, fiindcă noi trăim în această lume, dar pentru a ști că trăim în această lume, dar nu aparținem acestei lumi. Fiindcă, în această lume totul se termină cu moartea, nu există altă scăpare.

Isus ne invită să ieșim din această lume și este ceea ce facem în mod simbolic atunci când suntem în pelerinaj. Mergem la o mănăstire, ieșim din Cetatea oamenilor și intrăm în Cetatea lui Dumnezeu. Este pasajul esențial pentru a transforma sărăcia noastră, nimicnicia noastră, slăbiciunea noastră în forța și în tăria primită de la Dumnezeu. Când mergem într-un pelerinaj, ieșim din lume și mergem la Dumnezeu cu puținul nostru. Ni se pare că nu avem nimic și e adevărat. Ni se pare că suntem slabi și e adevărat. Ni se pare că suntem neputincioși și e adevărat. Dar trebuie să facem acest pasaj în fiecare zi a vieții noastre: să ducem sărăcia noastră, nimicnicia noastră, slăbiciunea noastră în fața lui Isus. Și dacă facem astfel, devenim tari în Domnul. Pentru că, atunci când suntem slabi, suntem tari.

Dacă privim icoana Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Biserica de rit bizantin o arată pe Maica Sfântă adormită, întinsă pe un pat, înconjurată de apostoli care nu plâng, ci sunt mirați. Îl vedem pe Isus lângă acest pat pe care este așezată Maica Domnului, iar Isus o are pe Maica Sfântă, mică, pruncă, în brațe. Pentru că, așa cum Maica Sfântă I-a dat viața trupească Mântuitorului – în icoana Nașterii Domnului o vedem ținându-L pe Isus în brațe -, la fel, Mântuitorul îi dăruiește viața veșnică și o ține pe Maica Sfântă ca pe o pruncă în brațe. Icoana Sărbătorii ne mai spune că nici o ridicare la Cer nu este posibilă fără Cristos. Chiar și Maica Sfântă, cea care a fost scutită de păcatul strămoșesc, are nevoie să fie luată în brațe de Fiul ei, Isus Cristos, Mântuitorul nostru și în acest fel are loc ridicarea la Cer. De cele mai multe ori, așa cum este reprezentată în icoane, Maica Sfântă ni-L arată pe Isus.

Și la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Maica Sfântă ne vorbește despre faptul că doar în Isus Cristos putem avea viața veșnică. Cine este Maica Sfântă? Este cea care ascultă întotdeauna. Sunt foarte puține cuvinte în Sfintele Scripturi pe care le-a rostit Maica Sfântă, fiindcă este cea care ascultă cuvântul lui Dumnezeu, nu opune rezistență cuvântului lui Dumnezeu. Atunci când Arhanghelul Gabriel îi vorbește despre planul minunat de mântuire, pe cât de minunat, pe atât de misterios, Maica Sfântă îi răspunde imediat: „Fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Nu păstrează nimic pentru ea, nu are dubii, nu are condiții de pus. Este ceea ce trebuie să învățăm din această sărbătoare: că, dacă vrem să ajungem la viața veșnică, la Înviere, trebuie să mergem, împreună cu Maica Sfântă, pe urmele lui Isus.

Maica Sfântă este cea care ne ocrotește în mod cu totul special în lumea în care trăim. Vedem forțe ale răului, suferință, neîncredere, îngrijorare. Parcă nu trece o zi fără să avem vești de războaie, de incendii, de pandemie, de crize… În această lume, în „valea plângerii” – cum o numesc sfinții -, avem nevoie de ocrotirea Maicii Sfinte. Ea este – fiind scutită de păcatul strămoșesc -, singura care calcă capul șarpelui, care calcă puterea morții, care calcă puterea răului.

În timpurile pe care le trăim avem o acută nevoie de prezența Maicii Sfinte, ca încontinuu să ne ducă înspre Cristos, încontinuu să ni-L arate pe Cristos. Atunci când lumea ne arată crize și războaie, Maica Sfântă ni-L arată pe Cristos care este mai mare decât toate acestea. Nu pentru a spune că nu există probleme în lumea în care trăim, nu pentru a spune că nu există probleme în viața noastră, în familiile noastre, ci pentru a ne spune că Isus poate să vindece toate rănile noastre, poate să rezolve toate problemele noastre și, mai presus de toate, problema majoră a omenirii: moartea, ultimul tabu. Nimeni, în această lume, nu poate spune că a învins moartea, că a rezolvat problema sfârșitului vieții. Doar în Isus Cristos găsim scăpare, Domnul care din iubire pentru noi S-a întrupat, a trăit printre noi, a murit pentru noi și a înviat pentru a ne deschide calea. A fost împreună cu noi în cel mai înfricoșător loc, acela al morții, al mormântului. Și din acel mormânt a izvorât viața pentru fiecare dintre noi.

Fie ca pelerinajele din Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și din toate marile sărbători ale Preasfintei Fecioare Maria de peste an să ne ajute ca, în fiecare zi, în mod simbolic, să ieșim din lumea în care trăim și să ne îndreptăm pașii spre sfintele lăcașuri și mănăstiri, chiar dacă nu putem merge fizic. Să ne aducem aminte să ieșim din lumea aceasta, din problemele și încercările noastre și să ne punem sufletele în mâinile Maicii Sfinte, iar Maica Sfântă ne va prezenta, pe fiecare dintre noi, familiile noastre, problemele noastre, Mântuitorului Isus Cristos.

† Claudiu, Episcop de Cluj-Gherla