Creșă la Bonțida

În ultimii ani tot mai multe familii tinere s-au stabilit în localitățile rurale de pe Valea Someșului Mic. Tinerii căsătoriți mai mult aleg liniștea satelor, decât aglomerația orașelor, în cazul nostru Clujul.

Chiar dacă nu dispun de condițiile  de trai din mediul urban (și la sate au apă, canalizare și gaz metan), tinerii mai bine acceptă naveta, care în zilele noastre nu mai este problemă, autobuzele și trenurile circulă des și la ore potrivite. În această situație, edilii comunelor din împrejurimile Clujului încearcă să ofere condițiile necesare unui trai decent.

Un exemplu concret avem la Bonțida, unde după ce, în prezent, se află în fază avansată construirea a două grădinițe (una la Răscruci), primarul comunei, Emil Cărhaț, dorește și înființarea unei creșe. Deja s-au făcut toate demersurile pentru demararea acestei investiții sociale de mare importanță pentru tinerii căsătoriți.

În ciuda pandemiei, crește natalitatea, lună de lună tot mai mulți bebeluși sunt înregistrați la serviciul de stare civilă al Primăriei. În această situație, la Bonțida se impune construirea unei creșe, spre satisfacția tinerilor căsătoriți din localitate și din satele componente, mai ales Răscruci. Dacă trecem prin comună, putem observa numărul mare de locuințe noi edificate de tineri, care doresc ca în viitor copiii lor să aibă condiții bune de îngrijire. Acesta este și scopul proiectului referitor la o creșă nouă și modernă, așa cum se găsesc la orașe.

La începutul acestui an și edilii municipiului Gherla și-au propus construirea unei creșe la marginea parcului mare, în vecinătatea stadionului, proiect aflat și pe ordinea de zi a ședințelor lunare  ale Consiliului Local.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut