Convenienţele etichetei. Încorsetări

• de vorbă cu domnul academician Emil Burzo •

Să suferi în tăcere. Dar să ai o enormă disponibilitate în ceea ce priveşte potenţialul fizic şi intelectual. Să poţi şi să nu fii lăsat. Să lupţi şi să nu poţi răspunde ticăloşiei semenilor. Iată o posibilitate a dramelor interioare, pe care umanul din noi ar trebui să i se închine.

– Cu ce se ocupă, în principal, interlocutorul nostru?
– În prezent, ştiinţa materialelor a luat un mare avînt. Densitatea de înmagazinare a informaţiilor pe suporturi magnetice a crescut exponenţial în ultimii ani, datorită elaborării unor noi tipuri de materiale . Magneţii permanenţi, pe bază de pămînturi rare, au energii specifice de peste 20 de ori mai mari, comparativ cu cei folosiţi in mod curent. Dimensiunile circuitelor magnetice sau ale maşinilor electrice au putut fi mult reduse, cu implicaţii deosebite in zboruri spaţiale sau în alte domenii ale tehnicii. Totul se rezumă la miniaturizări. Unii compuşi pot să absoarbă mai mult hidrogen comparativ cu situaţia cînd aceştia se află în stare lichidă, fapt de mare interes pentru stocarea combustibilului viitorului, hidrogenul.

– De-a lungul vremii aţi avut rezultate remarcabile, atît în cercetare, cît şi în învăţămînt. Puteţi puncta cîteva dintre ele?
– Fără să intru în amănunte, cu caracter de prioritate pe plan internaţional aş aminti obţinerea unor noi tipuri de materiale, elaborarea unor modele care pot să explice proprietăţilor lor fizice. Unele din brevetele elaborate pe plan internaţional, sau teze doctorat, au plecat de la rezultatele cercetărilor pe care le-am făcut. Trebuie spus că învăţămîntul universitar trebuie să aibă drept o componentă principală cercetarea ştiinţifică. În universităţi trebuie insuflată pasiunea pentru cercetare, pentru a crea noi generaţii de oameni de ştiinţă, care să contribuie pe mai departe la dezvoltarea societăţii. Şi, desigur, prin realizările lor, să-şi depăşească antecesorii. Iar acesta este unul din aspectele importante în dezvoltarea învăţămîntului şi cercetării. Şi, desigur, la cele peste 500 de lucrări ştiinţifice elaborate, majoritatea apărute în reviste internaţionale de prestigiu, 23 de cărţi în ţară şi străinătate, printre colaboratori se regăsesc mulţi foşti sau actuali studenţi. Un bilanţ, dacă vreţi.

– Spicuiesc din CV-ul dumneavoastră: inginer la Carbochim Cluj, apoi la Serviciul Tehnic al UBB, cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică Atomică şi la Institutul de Fizică şi Tehnologia materialelor din Bucureşti, profesor şi decan la Facultatea de Fizică. Cînd a început pasiunea pentru cercetare? Ce v-a determinat să vă îndreptaţi într-acolo?
– Din liceu. Am avut profesori deosebit de buni la Liceul George Bariţiu. În ultimii ani, chiar ţineam orele profesorilor care lipseau la clasele mai mici. Simţeam, puteam mult mai mult. Dar mi s-a refuzat înscrierea la examenul de admitere la facultate, deşi am terminat liceul ca şef de promoţie… Motive politice, de! Am lucrat un an ca strungar. După un an a trebuit să merg la Timişoara şi să fac Politehnica, electrotehnica, cel mai apropiat de domeniul fizicii. Sigur am… omis să declar că tatăl meu era deţinut politic.Am intrat pe baza, notelor din liceu fără examen de admitere. La descoperirea faptului ca tatăl meu era deţinut politic, urma să fiu exmatriculat. Cu sprjinul decanului de atunci, astăzi acad.T.Dordea, m-am transferat în grabă la Cluj.

– Au fost şi oameni care v-au susţinut, dar şi care ţineau cu tot dinadinsul să vă exmatriculeze. Pînă la urmă aţi reuşit să faceţi şi a doua facultate, Fizica, dar…
– Am fost angajat inginer. Dar cînd s-a aflat că tatăl meu a fost internat de MAI la penitenciarul Piteşti, am fost… promovat maistru lăcătuş. Mai trist e că mi s-au închis orice căi spre învăţămînt sau cercetare, deşi ambele facultăţi le-am terminat cu o medie mai mare de 9,70… Sigur că făceam multe lucruri bune în sectorul mecano-energetic, aşa că am revenit pe poziţia de inginer. Pînă la urmă, am putut, cu sprijinul prof. I. Ursu, să fiu angajat ca inginer la serviciul tehnic al Universităţii “Babeş-Bolyai” şi apoi să lucrez în cercetare.

– V-aţi înscris la doctorat (fizică tehnică) laTimişoara, iar lucrările rezultate au fost foarte apreciate.
– Publicate şi premiate de către Academia Română. Iar cele două lucrări de bază din teză au fost citate fiecare, cel puţin de 170 de ori, în literatura de specialitate şi rezultatele obţinute reproduse în mai multe cărţi. Şi asta e o satisfacţie pentru mine, pentru că au fost bine apreciate pe plan internaţional. Referindu-mă la activitatea ştiinţifică desfăşurată, aş menţiona că lucrările apărute au fost citate frecvent în literatura de specialitate (peste 3.700, fără autocitări). Am fost ales membru al Academiei Române şi am primit titlul de doctor Honoris Causa al universităţilor din Timişoara, Constanţa, Cluj-Napoca, Tîrgovişte, Oradea şi Tîrgu-Mureş

– Aveţi o serioasă şi consolidată recunoaştere internaţională şi, cu toate acestea, nu aţi fost plecat din ţară pe termen lung. Ba, nici n-aţi rămas în Occident!
– Am fost plecat în străinătate pe baza invitaţiilor primite de la unele institute de cercetare şi învăţămînt, cu suportul financiar al acestora şi cu sprijinul profesorului I. Ursu. Acesta, în cadru competenţelor sale, putea da aprobări de plecare pe perioade limitate. Nu am primit nici o aprobare de şedere mai îndelungată de la Cabinetul 2, toate solicitările trimise fiind respinse. Invitaţiile primite erau rezultatul exclusiv al aprecierii pe plan internaţional a cercetărilor efectuate . Iar prima carte în străinătate a putut fi publicată abia în 1990. Mă bucur că am fost ales de comunitatea ştiinţifică ca editor la prestigioasa editură Springer Verlag (Germania). Dar niciodată n-am putut pleca din această ţară. Tatăl meu a luptat pentru ca Transilvania să fie acolo unde trebuie, lucrînd în Consiliul Dirigent. Nici măcar în 1940 nu s-a refugiat, fiind în conducerea CNR, care a militat pentru reîntregirea ţării.

– Ce se poate întîmpla, în viitor, în lumea materialelor?
– La ora actuală, nanomaterialele se constitue drept una din cele mai importante direcţii de cercetare (un nanometru reprezintă un milion dintr-un milimetru). Miniaturizarea va determina evoluţia viitoare a societăţii. Şi nenumărate exemple sînt întîlnite în natură. Spre exemplu, porumbeii se orientează în cîmpul magnetic terestru cu ajutorul unor nanoparticule de magnetită înglobate în craniu. Nanomaterialele se regăsesc şi se utilizează în aproape toate domeniile care au marcat dezvoltări importante în ultimi ani.

– Sînteţi preşedintele Filialei Cluj a Academiei Române, director al Centrului de Excelenţă „Fizica Corpului Solid”, de la UBB, membru în Consiliul Uniunii Balcanice de Fizică, coordonator de doctorat în specialitatea Fizica corpului sold şi Ştiinţa materialelor în calitate de inginer. 6 dintre doctoranzii dumneavoastră au susţinut tezele de doctorat în regim de cotutelă cu Universităţile din Grenoble , Paris XII, Osnabrück sau Strassbourg. Aţi fost invitat ca profesor la Universităţile „J. Fourier” din Grenoble, „Carnegie-Mellon” din Pittsburgh şi aţi susţinut prelegeri în Franţa, Germania, Spania, Olanda, Polonia, Austria, Rusia, Bulgaria, China şi Statele Unite ale Americii. Dar nu totdeauna a fost aşa. Aţi fost urmărit de Securitate şi privat de o serie de lucruri, care v-au împiedicat, multă vreme, să faceţi ceea ce v-a plăcut din totdeauna…
– Nu numai eu, ci şi toţi ai mei au avut multe de îndurat. Atît familiile Sigartău (mama), cît şi Burzo (tatăl), au fost familii vechi, cu şase generaţii de preoţi, în primul caz, şi cu descendenţă menţionată pentru prima dată în secolul al 13-lea, în cel de al doilea. Dacă, în perioada în care Transilvania, ca principat, aparţinea Imperiului Habsburgic, am fost nedreptăţiţi de familia princiară Teleki, în timpul comunismului „vina” a fost a tatălui meu, care a participat la formarea Gărzilor Naţionale şi a lucrat în cadrul Consiliului Dirigent, apoi în conducerea Comunităţii Române din Ardealul de Nord (alături de Emil Haţieganu – preşedinte, şi episcopii Iuliu Hossu, Nicolae Colan,Vily Hossu ş.a.). Securitatea a acordat familiei mele o… mare importanţă. Dosarul cuprinde peste 800 de pagini şi erau implicaţi vreo 25 de informatori pentru a ne cunoaşte orice mişcare. Tatăl meu a fost declarat „duşman al poporului”, iar după un timp, de acelaşi regim, în unele lucrări de istorie drept „democrat şi patriot”. Situaţia totuşi s-a mai îmbunătăţit uşor în aşa-zisa perioadă de liberalizare.

– După 1990 v-aţi împlinit profesional. Ce v-aţi dori de la viaţă?
– Vreau să spun că, dacă toată viaţa mi-am dedicat-o muncii, mi se pare că ar trebui să continui ceea ce am făcut. Am cîştigat cîteva granturi de la Banca Mondială pentru echipamente de cercetare la laboratoarele Universităţii “Babeş-Bolyai”. O sumă, zic eu, destul de mare. Am folosit aceşti bani pentru cumpărarea de echipamente, pentru ca generaţiile tinere să se obişnuiască cu aparatura de nivel mediu, din păcate. Tocmai din acest motiv, n-am solicitat nici un ban pentru faptul că am fost director de grant. Lucrurile s-au mişcat, în sensul că generaţiile de după 1990 au putut să se dezvolte profesional în condiţii din ce în ce mai bune, mulţi dintre ei ajungînd, astăzi, cercetători recunoscuţi pe plan internaţional, cadre didactice la universităţi de prestigiu. Cel puţin 150 de studenţi pe care i-am îndrumat lucrează în marile laboratoare ale lumii. Şi mi-aş mai dori ceva. Să „intrăm în rîndul lumii”. Din păcate, şi în zilele noastre se poartă defăimarea, eludarea adevărului şi compromiterea semenilor oneşti. Lucruri care seamănă izbitor cu „demascarea duşmanilor poporului” din anii ’50. Şi nu e bine. Pentru că asemenea lucruri distrug fiinţa şi dau posibilitate impostorilor să se caţere în locuri nemeritate. Şi să contribuie, în acest fel la frînarea mersului înainte al societăţii noastre.
Interviu realizat de
Radu VIDA