Controale la centrele pentru copii și persoane vârstnice

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, duminică, demararea unor controale urgente în toate centrele pentru copii, persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi.

„În primul rând, toate centrele pentru copii, persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi, de stat sau private, trebuie verificate şi reanalizate toate autorizaţiile. Termenul va fi unul foarte scurt, o săptămână, sub coordonarea prefecţilor”, a declarat prim-ministrul după o întâlnire de lucru cu mai mulţi miniştri şi şefi de instituţii, în urma anchetei privind cazul bătrânilor torturaţi în azile.

El a solicitat autorităţilor „toleranţă zero faţă de grupurile infracţionale care au jefuit aceste persoane total neajutorate” şi a anunţat că a stabilit, împreună cu ministrul Justiţiei, ca soluţionarea acestor cauze să fie prioritară.

„În al treilea rând, fac un apel către toate cultele din România, în primul rând către Biserica Ortodoxă, cât şi către ONG-urile care activează în domeniul social. Avem nevoie de implicarea dumneavoastră pe tot ce ţine de latura socială, asistenţă în primul rând pentru persoanele vulnerabile. Faptele petrecute în aceste azile ale groazei ne-au arătat o dezumanizare totală a unor persoane pe care eu nu le pot numi oameni”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

Premierul a precizat că Ministerul Muncii va începe de luni discuţii toţi reprezentaţii cultelor şi cu ONG-urile, pentru acorduri privind implicarea în această activitate.

„Sistemul trebuie schimbat. Este nepermis să avem o mulţime de instituţii de control care îşi pasează vina una alteia. Trebuie regândit tot sistemul, de la autorizare, monitorizare şi control, cine autorizează şi care sunt condiţiile de autorizare, cine monitorizează, ce monitorizează, intervale şi proceduri clare, cine verifică şi ce verifică. De aceea vreau să clarificăm acest sistem din punct de vedere legislativ astfel încât să nu mai existe portiţe pentru nimeni”, a mai spus Ciolacu.

În opinia sa, fiecare trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle, cei care nu o fac trebuie să răspundă „iar cine nu înţelege să-şi facă treaba să plece acasă”.

„Nu mai vreau fugă de responsabilitate, ci vreau un sistem coerent, cu reguli clare în acest domeniu. Vorbim, de fapt, de cele mai vulnerabile persoane: copii, bătrâni şi persoane cu dizabilităţi”, a afirmat premierul.

Marcel Ciolacu s-a arătat convins că în viitoarea sesiune parlamentară se vor face toate modificările legislative necesare, în urma unor discuţii cu toţi partenerii sociali,.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la discuţiile de duminică au fost invitaţi să participe ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Despescu, precum şi reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC şi Inspecţiei Sanitare de Stat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut