Contracronometru

Comitetul Olimpic Român 1914 – 2014. Succese şi dezamăgiri. Ce va urma ?

Comitetul Olimpic Român a împlinit 100 de ani. Centenar care prilejuieşte frumoase şi interesante rememorări, o privire istorică necesară pentru înţelegerea fenomenului în sine, dar şi o privire istorice prin prisma relaţiilor oficiale româneşti cu mişcarea olimpică.

Comitetul Olimpic Internaţional a luat fiinţă la 23 iunie, 1894, din iniţiativa Baronului Pierre de Coubertin. 20 de ani mai tîrziu, 1914, Comitetul Olimpic Român, 27 martie, dată certă atîta timp cît în scurt timp sînt desemnaţi şi delegaţii României la Congresul Olimpic de la Paris, acelaşi an 1914. Chiar dacă sîntem la 20 de ani distanţă, debutul oficial al relaţiilor româneşti cu mişcarea olimpică reţine anul 1899 şi un nume, George Gh. Bibescu, personalitate a timpului, ales membru în Comitetul Olimpic Internaţional. După n umaţi cîţiva ani, în 1908, George A. Plagino este cooptat ca al 57 – lea membru CIO, prezenţă îndelungată pentru un oficial român, perioada este şi ea una semnificativă, 1908 – 1949, plină de schimbări, ideologice mai ales. În fine, este de amintit şi anul 1912, an în care ia fiinţă Federaţiunea Societăţilor Sportive Române, cu scopul declarat “de a răspîndi în rîndul tinerietului gustul pentru practicarea unor sporturi, încurajarea înfiinţării de noi societăţi şi cluburi, stabilirea unor reguli unitare pentru fiecare sport, sprijinirea amenajării unor spaţii organizate pentru sport”.

Revin la 1914, pentru a menţiona şi primii conducători ai olimpismului r românesc, Alteţa Sa Regală Principele Carol al României (preşedinte), George Bibescu, Jean Costinescu, George Plagino, Gheorghe Murgoci, N. Iliescu – Brânceni, George Iconomu, Dinu Cesianu, C. Tzigara – Samurcaş, Grigore Caracostea, Al. Florescu, George Costescu. De numele lor se leagă primele acţiuni oficiale şi, în timp, primele prezenţe ale României în arena olimpică.

Sînt foarte multe de scris şi spus despre România ca stat membru al Comitetului Olimpic Internaţional. Se pot scrie multe, foarte multe, despre cei care au deţunut funcţia de preşedinte (Principele Carol al României, Prinţul George Bibescu, Alexandru Şiperco, Lia Manoliu, Ion Ţiriac, Octavian Morariu, Alin Petreche în prezent), despre antrenori şi sportivi, despre cele 301 medalii (88 – 94 – 119) obţinute de-a lungul timpului, despre absenţele României (şapte la număr, prima în 1896, ultima în 1948), despre public, presă, un eveniment onorat ediţie de ediţie, de milioane de oameni.

Se cuvin scrise pagini întregi despre mişcarea olimpică în sine şi dezvoltarea ei începînd cu 1896 (Jocurile Olimpice de vară, de iarnă, Jocurile Paralimpice, Jocurile Olimpice ale Tineretului), despre simboluri, imn, ceremonii şi în egală măsură, despre boicot, dopaj, violenţă nu în cele din urmă.

Din păcate, frumoasa vîrstă de 100 de ani la care a ajuns Comitetul Olimpic Român, nu are loc într-un moment social propice. Prezenţele României la ediţiile 2004 şi 2008 ale Jocurilor Olimpice, indică un declin. Declin înregistrăm şi la Mondiale, Europene, echipe intercluburi. Viitorul este incert, sub semnul întrebării. Interesul pentru sportul de înaltă poerformanţă este pur declarativ, nimic concret. Pînă cînd ? Şi asta este greu de spus. Cert este că sportul românesc este un ambasador palid, o voce tot mai stinsă în arena sportivă mondială. Trist … şi trsiteţea este cu atît mai mare cu cît 2014 este pentru România, an olimpic aniversar !

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.