Consiliul Județean Cluj sprijină spitalul din Huedin

Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței ordinare de joi, 31 august a.c., alocarea din fondul de rezervă a sumei de 348.000 de lei către Primăria orașului Huedin.

Continuăm să sprijinim și să susținem financiar spitalele clujene, astfel încât cetățenii să beneficieze de servicii medicale de înaltă calitate, cât mai aproape de casă. Investițiile în infrastructura spitalicească rămân prioritatea noastră!”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Banii vor fi utilizați pentru realizarea unor investiții pentru Spitalul Orășenesc Huedin. Astfel, din resursele financiare alocate de forul administrativ județean suma de 150.000 de lei va fi utilizată pentru achiziționarea unui transformator electric, iar suma de 198.000 de lei este destinată acoperirii cheltuielilor de relocare a unui aparat de radiologie din locația existentă în Ambulatoriul de radiologie, un spațiu nou amenajat.

Conform reprezentanților CJ Cluj, această investiție este extrem de necesară pentru finalizarea a două proiecte cu finanțare nerambursabilă care vizează instituția spitalicească din Huedin, precum și pentru a asigura funcționarea optimă a aparaturii achiziționate din fonduri europene și derularea activității unității sanitare în condiții de maximă siguranță.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut