Condiții moderne de cazare pentru elevii Liceului pentru Deficienţi de Auz

Elevii Liceului pentru Deficienţe de Auz din Cluj-Napoca vor beneficia de un nou internat, cel mai modern al unei şcoli speciale din România, printr-o investiţie de 2,1 milioane de euro a Consiliului Judeţean (CJ) Cluj.

„Consiliul Judeţean a finalizat construcţia noului internat al Liceului pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca. Realizat în urma unei investiţii de peste 2,1 milioane de euro, acesta este cel mai modern internat al unei şcoli speciale din ţară. Consiliul Judeţean Cluj a finalizat construirea noului internat al Liceului Special pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca. Deja recepţionat, internatul este singurul de acest gen din România din perspectiva condiţiilor de acomodare şi a confortului pe care îl oferă elevilor şcolarizaţi în cadrul unei instituţii de învăţământ special”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de CJ Cluj.

Construcţia este independentă de corpul şcolii, cu trei etaje, şi este prevăzută cu 14 dormitoare cu 150 de paturi. Fiecare dormitor dispune de cel mult patru paturi, elevii fiind cazaţi separat, în funcţie de gen, vârstă şi deficienţe asociate. Noua clădire, realizată la cele mai înalte standarde în domeniu, dispune de o suprafaţă construită de 610 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 2.560 de mp. Subsolul este compus dintr-un adăpost de protecţie civilă, centrală termică, depozite de alimente, spălătorie, uscătorie, călcătorie şi grupuri sanitare pentru personal. La parterul clădirii se află o sală de mese cu o capacitate de 128 de locuri, bucătăria şi infirmeria, în timp ce la cele trei etaje sunt amenajate dormitoarele şi grupurile sanitare.

„Noul internat al Liceului pentru Deficienţi de Auz este unul model, aşa cum ar trebui să arate orice internat şcolar al anului 2020. În ce ne priveşte, am alocat întreg sprijinul necesar pentru a avea o clădire ultramodernă, dotată şi mobilată, care să ofere cele mai bune condiţii copiilor găzduiţi aici”, a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

În cadrul Liceului pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca sunt şcolarizaţi elevi proveniţi din Cluj şi alte 17 judeţe ale ţării.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut