Concertul lăutarilor gherleni

Pentru prima dată s-au reunit, la Gherla, toţi lăutarii din localitate şi au susţinut, pe scena Casei Municipale de Cultură, un spectaculos concert, aşa cum rar avem ocazia să vedem. Nu mai puţin de 34 de instrumentişti s-au reunit sub bagheta maestrului Siminic Bob, fondatorul şi organizatorul principal al „Şcolii lăutarilor ardeleni”.

A fost o seară minunată, în care au fost auzite peste 80 de piese instrumentale, totul terminîndu-se în acordurile „Ciocîrliei” interpretate de cei 34 de virtuozi ai viorii, taragotului şi contrabasului. Am asistat la un veritabil regal folcloric, la care şi-au dat concursul, între alţii: Ioan Boca, fraţii Florin şi Cristian Covaci, Florin Măluţan, Attila Bagameri, Tiberiu Covaci, Nucu Bărăian (vioară), Vasile Mînecan şi Nelu Chira (taragot), care pur şi simplu i-au încîntat pe spectatori.

Concertul de la Gherla s-a bucurat de participarea primarului Ovidiu Drăgan şi a d-lui Tiberiu Groza, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Sz. Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.