Comisia Europeană alocă României aproape 18 milioane de euro prin programul UE de încurajare a consumului de fructe, legume și lapte în școli

Alocările bugetare pentru programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli în perioada 2019/2020 au fost adoptate miercuri, 27 martie. Din cele aproape 18 milioane de euro puse la dispoziția României, 6.86 milioane de euro sunt destinate încurajării consumului de fructe şi legume în şcoli, iar 10.8 milioane de euro sunt destinați programului de distribuire a laptelui în şcoli.

Programul are un scop educațional și vine în completarea activităților desfășurate la nivel național.

Comisia a publicat și un raport de evaluare, care arată că în anul școlar 2017-2018, aproximativ 159.000 școli din UE au participat în acest program. În perioada menționată, o cantitate totală de 255.500 de tone de fructe şi legume proaspete şi 178 de milioane de litri de lapte au fost distribuite şcolarilor europeni, graţie unei sume de peste 182 milioane euro de la bugetul UE.

Alocarea orientativă a bugetului UE pentru fiecare stat membru se bazează pe numărul școlarilor din fiecare țară și, pentru partea distribuirii de lapte, pe interesul manifestat în schema precedentă. Autoritățile naționale sunt libere să transfere o parte din bugetul alocat (20-25%) dintr-un sector în altul. De asemenea, își pot manifesta disponibilitatea de a cheltui mai mult decât suma cerută dacă celelalte state membre refuză partea lor de alocare. În plus, statele membre pot decide modalitatea de a implementa programul, inclusiv prin stabilirea produselor pe care elevii le vor primi sau temele măsurilor educaționale care vor fi abordate. De asemenea, au posibilitatea de a suplimenta fondurile UE existente cu fonduri naționale în vederea finanțării programului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.