Codrul, frate cu…

Radu VIDA

Amprenta culturală spune că, realmente, există o mare     dependenţă a omului faţă de mediul înconjurător. Lucru ştiut de multă vreme şi onorat prin acţiuni mai mult sau mai puţin eficiente. Nu sîntem noi cei care au inventat roata şi nici nu putem pretinde că facem parte dintre cei care, prin imitaţie măcar, păstrează aşa cum se cuvine habitatul.

Din punctul nostru de vedere, mediul înconjurător se referă la tot arealul în care ne mişcăm. Nu trebuie să păstrăm curat doar în locurile cu verdeaţă, pentru că şi asfaltul e parte din viaţa noastră. Apele ar trebui să fie curate şi în albiile lor de curgere, urmînd întortochiate văi şi munţi, dar şi în perimetrul urban, acolo unde şi populaţia şi firmele fac ravagii. Apa este un element vital, de o importanţă deosebită. Ştiu asta, mai ales, cei care au mai puţine resurse. Se pare că omenirea va intra, nu peste multă vreme, într-o criză a apei potabile. Sînt deja semne. Ţările africane se hîrîie pe folosirea unor mari curgeri de ape, iar experţii preconizează chiar conflicte armate pentru ca unii să ajungă la mai multe resurse.
În general, nu prea ne pasă!

Apa, aerul, pădurea sînt tratate ca un dat. Aruncăm, murdărim, distrugem, doar pentru a ne satisface o plăcere, pentru a vieţui sau, pur şi simplu, din neglijenţă. Omul continuă să defrişeze planeta, să polueze apele, să distrugă arealul animalelor sălbatice, să găurească pămîntul, să foreze oceanele, să străpungă munţii. S-a dat demult răspuns la întrebarea dilematică: O fi bine?! O fi rău?! Evident că nu e bine. Dar, dincolo de atacurile în numele dezvoltării continue, trebuie să avem o permanentă grijă pentru apărarea Naturii, pentru refacerea ei.

În noianul de ştiri negative care inundă agenţiile, am găsit şi una care mi-a făcut plăcere. E drept că-i vorbă de politician, dar îmi place să cred că, dincolo de vorbe, faptele vor fi chiar mai puternice. La cel mai recent congres internaţional al silvicultorilor s-a făcut remarca potrivit căreia, în următorii ani, ţara noastră va avea păduri pe 30% din suprafaţa ei. Acum, procentul se ridică la 27,7%.

Iniţiativă îmbucurătoare, zic, chiar dacă a fost rostită de un om aflat în coaliţia de la putere. Îmi place să cred că nu este voinţa unui singur ministru, ci totul are la bază un adevărat plan de împăduriri în anii ce urmează, în aşa fel încît, la un moment dat, să putem sta liniştiţi din acest punct de vedere. Şi, trebuie să recunoaştem, au existat, în ultimii ani, cîteva acţiuni „de masă”, organizaţii ale societăţii civile care au înţeles importanţa împăduririlor. Şi , ca atare, au acţionat în acest sens. Evident că se putea face mai mult şi mai bine. Dar, decît nimic…

Există, desigur, problema pădurilor retrocedate, a iresponsabilităţii unor semeni în ceea ce priveşte tăierile abuzive. Există şi adevărul după care, fără un corp profesionist de silvicultori nu se poate face faţă multiplelor cerinţe în domeniu. Dar, poate cel mai mare necaz vine din educaţia precară a populaţiei. A fiecăruia dintre noi. Individual, nu trebuie să ne preocupăm atît de împăduriri, să spunem! Important ar fi să păstrăm curăţenia pădurii, în aşa fel încît aceasta să nu devină o problemă etnică, religioasă, de sex sau mai ştiu eu ce!
Ci o reală problemă de conştiinţă.