Clujul, pe locul patru la numărul de turişti din ţară

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primele 11 luni din 2018 au însumat 11,993 milioane, în creştere cu 6,4% faţă de perioada similară din 2017, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (peste 1,933 milioane), Constanţa (peste 1,294 milioane), Braşov (peste 1,250 milioane) şi Cluj (612.100), iar numărul de înnoptări ale turiştilor a înregistrat valori mai mari în Constanţa (peste 4,963 milioane), Municipiul Bucureşti (peste 3,15 milioane), Braşov (peste 2,439 milioane) şi Cluj (1,140 milioane).

Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 78%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,6% din total turişti străini), iar din aceştia 85,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele 11 luni din 2018 au însumat 26,808 milioane, în creştere cu 5,9% faţă de perioada similară din 2017.

Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români au reprezentat 81,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 18,7%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa ( 73,2% din total turişti străini), iar din aceştia 84,3% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în primele 11 luni din 2018 a fost de 2,3 zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.