Clujul nu a scăpat de pesta porcină africană

La sfîrșitul acestei săptămâni erau active la nivel național 606 focare de pestă porcină africană (PPA) erau active joi la nivel naţional, două dintre acestea continuând să existe în județul Cluj.

Din numărul total al focarelor active, 21 de focare erau în exploataţii comerciale, iar 2 focare în exploataţii comerciale de tip A, în total de această boală fiind afectate 375.690 de porcine. De remarcat că, în cursul săptămânii, 65 de focare din gospodăriile populaţiei au fost stinse, însă nici una dintre acestea nu este localizată în județul Cluj.
Datele furnizate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) arată că au mai fost înregistrate alte 52 de noi focare, astfel: 14 focare în judeţul Ialomiţa, 9 focare în judeţul Olt, 6 focare în judeţul Satu Mare, 4 în Teleorman, 3 în Vaslui, 2 în judeţele Gorj, Mureş şi Sibiu, câte un focar în judeţele Alba, Bihor, Bistriţa Năsăud, Brăila, Buzău, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Ilfov şi Sălaj.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România – 31 iulie 2017 – şi până în prezent au fost diagnosticate 5.876 de cazuri la mistreţi, în 41 de judeţe. În ultima săptămână, au fost înregistrate două cazuri noi de pestă porcină africană la mistreţi, un mistreţ vânat în judeţul Alba şi un mistreţ vânat în judeţul Sălaj. Până acum, în județul Cluj au fost depistați cu PPA 33 de mistreți găsiți morți și 16 mistreți vânați. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.
ANSVSA precizează că principalele cauze care duc la apariţia de noi focare de PPA sunt: intrarea / ieşirea porcinelor în / din exploataţii fără a se solicita medicului veterinar documente care să ateste starea de sănătate a acestora; scoaterea animalelor din zonele de restricţie (protecţie, supraveghere, infectată), deci nerespectarea restricţiilor prevăzute în prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/687, care trebuie să se stabilească şi să se aplice în aceste zone; sacrificarea animalelor bolnave fără notificarea medicului veterinar, carnea provenită de la acesta constituind în permanenţă o sursă de difuzare a virusului PPA (virusul rezistă în carne congelată peste doi ani); nerespectarea obligaţiei de către deţinători de a anunţa medicul veterinar atunci când la porcii pe care-i deţin apar îmbolnăviri şi / sau mortalităţi; de multe ori, aruncarea / abandonarea cadavrelor provenite de la porcii morţi de PPA în pădure, păşune, marginea apelor etc; nerespectarea măsurilor minime de biosecuritate, în multe exploataţii nonprofesionale aflate în zonele de protecţie şi supraveghere, stabilite şi aprobate în cadrul Centrului Local pentru Combaterea Bolilor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut