Clujul de proximitate. Ioan Bocșa

Putem constata în spațiul public de astăzi existența a două feluri de memorii care populează imaginarul nostru colectiv. Primul tip de memorie este unul oficial, agresiv și este legat de liderii vieții politice și publice, precum primarul, președintele Consiliului Județean, prefectul, miniștri, academicieni etc. Ei vor să se impună zilnic în percepția și reținerile individuale și colective. Ei sunt subiecte de pictoriale care, incontinent și impertinent, îi reprezintă și îi insinuează până la limitele overdose-ului în memoria noastră. Din cauza acestor insistențe cu care se livrează peste măsură, treptat, aceștia se epuizează, efectul devine contrar, adică, prin aceste excese de imagine, ei se veștejesc și sunt rejectați din memoria noastră. Nu mai reținem cine au fost primarii Clujului de odinioară, prim-secretarii comuniști, pentru că ei s-au topit în uitarea noastră, ne-au eliberat de prezența lor obsesivă zilnică, deoarece toată viața reprezintă un joc neiertător între uitare și memorie, în care infatuarea este condamnată prin ea însăși la uitare. Unii dintre ei doresc să devină metro-rex, adică regi ai metroului. Mai mult decât atât, încă din timpul vieții, ei țin să se imortalizeze în statui, neștiind sau nebănuind cât de ingrate sunt statuile, cât de fragile sunt ele, mai ales când unii le agresează, le substituie, le vandalizează, cum se întâmplă și astăzi în Cluj.

Un al doilea tip de personalități, a rebours, sunt acelea care nu vor să se impună, să se insinueze în memoria noastră, nu vor să ne forțeze răbdarea, ele sunt asimilate în mod firesc și întotdeauna receptate în memoria noastră ca oameni plăcuți și senini. Parcă nu am dori niciodată să se termine întâlnirea cu ei, parcă ei ar face parte din sufletul și simțirile noastre, firești și liniștitori. Sunt oameni buni și frumoși, precum este profesorul și etnomuzicologul Ioan Bocșa. Asemenea personalități nu se livrează în pictoriale contrafăcute, publicitare, ci se livrează în Icoane. Este vorba de multiplele Icoane ale spiritualității și culturii tradiționale transilvănene din toate colțurile acestui pământ. Imaginea lor va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră afectivă, asemenea altor reprezentanți ai sufletului transilvan precum a fost Dumitru Fărcaș. Cei doi înscriu calea regală a demnității românești în zona spirituală și sufletească în Clujul contorsionat și, pe alocuri, … eretic. Ei reprezintă fluxurile memoriale liniștite precum apele oceanului de dedesubtul valurilor, ape netulburate din adâncul mărilor și oceanelor.

Aceste personalități sunt slujitori publici ai marii „rugăciuni” multiple și anonime a românilor transilvăneni. Ioan Bocșa a convocat Icoanele transilvănene într-o superbă liturghie a cântărilor autentice, de dor și de jale, de bucurie și de tristețe, care fac parte din patrimoniul nostru identitar, nepieritor și etern. Ansamblul Icoane, format din studenți și cadre didactice de la Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, este marea realizare a lui Ioan Bocșa de tezaurizare a folclorului muzical autentic transilvănean. Ioan Bocșa a știut să transfigureze acest folclor în imaginea de … icoane ale portului popular românesc ardelean, a știut să rafineze intelectual și academic profunzimile sufletului ardelean prin colinde, cântece de ritual, toate asamblate la nivelul unei didactici supreme universitare. Ridicat dintr-o zonă rurală emancipată din sudul Ardealului, din județul Alba, locuri ce se înscriu în geografia simbolică ca împlinire a libertății noastre naționale, el rămâne definitiv în memoria contemporanilor, atât prin cântece, cât și prin dăscălia sa. Dascălul și dăscălia, spune învățatul francez Charles Péguy, „întrețin întotdeauna umanitatea în viață”.

Doru RADOSAV