Clujenii, invitați la un city break cultural în Sfântu Gheorghe

Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe a extins programul de turism cultural, incluzând şi Cluj-Napoca, alături de Bucureşti, în acest proiect lansat în urmă cu aproape patru ani cu scopul de a atrage şi spectatori din alte zone ale ţării.

Managerul instituţiei, Anna Maria Popa, a precizat că pachetul cuprinde transport, cazare, mese, acces la două spectacole din repertoriul teatrului, precum şi la muzee şi galerii de artă din Sfântu Gheorghe.
„La cererea voastră organizăm turism cultural şi pentru Cluj, de data asta pe un întreg weekend (…) Preţ experienţă completă cu transport, cazare, mese, accesul la spectacolele LA RONDE şi SAKURA SANDVICH, acces la muzee şi galerii de artă – 500 lei / persoană”, se menţionează pe pagina de Facebook a evenimentului.

Excursia este programată în zilele de 17 şi 18 februarie 2024 , iar înscrierile pot fi făcute pe adresa pr@tam.ro.
Teatrul „Andrei Mureşanu” a pus în vânzare şi biletele pentru proiectul de turism cultural intitulat „O zi în Secuime”, destinat spectatorilor din Bucureşti. Acesta costă 250 de lei de persoană şi cuprinde deplasarea de la Bucureşti la Sfântu Gheorghe în data de 27 ianuarie a.c, o masă tradiţională, vizitarea Muzeului Naţional Secuiesc şi biletul de intrare la spectacolul ” La Ronde”, regizat de Eugen Jebeleanu.

Biletele de turism cultural sunt oferite şi sub formă de voucher cadou, prin urmare cei care doresc le pot face celor dragi un cadou inedit de sărbători.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut