Clujean arestat preventiv pentru tentativă de omor

Un bărbat de 32 de ani, din Cluj-Napoca, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile ca urmare a săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.

„La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 04.00, poliția a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o tânără în vârstă de 25 de ani, din Cluj-Napoca, a fost agresată fizic în locuința sa de către un bărbat, acesta plecând de la locația indicată în apel. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 4 Poliție Cluj-Napoca, bărbatul fiind depistat și reținut cu operativitate în apropierea locației în care s-a produs evenimentul. Totodată, tânăra fost transportată cu celeritate la o unitate medicală pentru îngrijiri și investigații de specialitate” – informează IPJ Cluj.

Conform aceleiași surse, din cercetări a reieșit că bărbatul, pe fondul unei stări conflictuale, i-a aplicat tinerei mai multe lovituri la nivelul corpului, cu ajutorul unui obiect tăietor-înțepător.

Cercetările sunt desfășurate în continuare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut