„Cluj Arena” şi-a deschis porţile

Lume multă, lume bună s-a înghesuit, sîmbătă, la inaugurarea celui mai cochet stadion din Ardeal (după unii chiar din ţară), „Cluj Arena”. Deşi are o capacitate de 30.596 de locuri, bijuteria din incinta parcului a fost luată cu asalt de peste 40.000 de oameni, care au ţinut să vadă cu ochii lor construcţia, care a costat aproximativ 35 de milioane de euro.

Realizat la cele mai înalte standarde, construcţia arenei a durat doi ani, luînd locul vechiului stadion „Ion Moina”, construit în 1911 şi care a devenit istorie. Pe noul stadion va putea evolua orice echipă care va plăti chiria de 7500 de euro. Iniţial, o clauză din contractul de închiriere dintre Consiliul Judeţean şi Cluj Arena, stipula că de stadion se va folosi exclusiv Universitatea Cluj, însă clauza respectivă a fost eliminată. Concret, chiar şi CFR va putea evolua pe „Cluj Arena”, însă conducerea feroviarilor a declarat că va transforma şi stadionul din Gruia într-unul de nivel elite.

De la inaugurare nu au lipsit VIP-urile din toate domeniile de activitate, de la premierul Emil Boc, care şi-a arătat şi calităţile de sportiv, la marea atletă Iolanda Balaş Sotter (actualmente preşedinta Federaţiei Române de Atletism) şi pînă la actorul Florin Piersic. Iolanda Balaş Sotter a ţinut să menţioneze că la Cluj, pe stadionul „Ion Moina”, a obţinut un record mondial la săritura în înălţime. Fosta mare atletă i-a aigurat pe clujeni că în 2012, noul stadion va găzdui o importantă manifestare atletică. Porţile stadionului s-au închis publicului la ora 24, dar nu înainte de un superb foc de artificii. De asemenea, pe „Cluj Arena” s-a auzit, în premieră, imnul Champions League.

„Stadionul arată fantastic. L-am văzut şi pe cel din Bucureşti, dar vă asigur că cel de la Cluj e mult mai frumos. Abia aştept primul meci al Universităţii. Va fi sărbătoare” a declarat unul din vizitatorii arenei.

În Europa există doar 31 de stadioane din categoria Elite
În toamna anului 2008, mai exact în noiembrie, la Cluj, pe vechiul stadion s-a jucat ultimul meci oficial, între Universitatea şi Mureşul Deva. În aceeaşi lună a aceluiaşi an, a început demolarea stadionului „Ion Moina”, finalizată în mai 2009, pentru ca în iulie să demareze construcţia noii arene. Actualul stadion are o capacitate de 30.596 de locuri, din care 30.001 sînt acoperite. Pentru această construcţie s-au cheltuit, după unii 35 de milioane de euro, după alţii 36. Acum, prea puţin contează. Stadionul e gata, iar „U” se întoarce, în sfîrşit, acasă. Stadionul dispune de 75 de posturi de comentator şi 303 locuri de parcare. Iată cîteva arene de pe Bătrînul Continent care se înscriu în categoria Elite: „Santiago Bernabeu” (pe care evoluează legendarul club Real Madrid), „No Camp” (pe care joacă FC Barcelona), „Old Trafford” (stadionul celor de la Manchester United), „Fly Emirates” (arena „tunarilor” de la Arsenal Londra), „Stade Gerland” (stadionul lui Olympique Lyon, pe care va juca, în această săptămînă, Olimpia Cluj, campioana României la fotbal feminin), „Donbass Arena” (stadionul lui Şahtior Doneţk), „Arriva Stadium” din Dublin (Irlanda), „Turk Telekom Arena” din Istanbul (pe el evoluează Galatasaray şi naţionala Turciei), Stadionul „Olimpic” din Atena, „Stade de France” din Paris, „Wembley” (celebra arenă pe care joacă naţionala Angliei), „Allianz Arena” (pe care evoluează Bayern München şi naţionala Germaniei) şi „Naţional Arena” din Bucureşti.

Inaugurare cu premieri
Cu ocazia evenimentului de sîmbătă, au fost premiaţi mai mulţi sportivi reprezentativi ai Clujului, cu rezultate deosebite în ultimii ani. Concret, este vorba de Corina Căprioriu (bronz la Campionatul European şi Campionatul Mondial de judo), Ioana Mera (campioană europeană de box şi bronz la Campionatul Mondial de juniori), Bianca Răzor (campioană europeană de atletism juniori), Alina Dumitru (campioană olimpică şi vice-campioană mondială de judo), halterofilii Antoniu Buci şi Daniela Berchi, Ana Maria Pavăl şi Marius Atofani (ambii lupte libere), Alexandra Pop, Andreea Cătună, Diana Kovacs, Loredana Ohai (toţi judo) şi lista ar mai putea continua. De pe lista premianţilor n-au lipsit nici sportivii cu dizabilităţi de la Clubul Sportiv Lamont, pe care handicapul fizic nu i-a împiedicat să obţină rezultate deosebite, pentru care merită toate aprecierile.

Meci demonstrativ de fotbal… feminin
Puhoiul de lume care s-a înghesuit sîmbătă să vadă bijuteria urbei a putut asista inclusiv la un meci demonstrativ de fotbal feminin, protagoniste fiind cele două echipe locale, Olimpia şi Clujana, care activează în Liga 1. Meciul a durat 30 de minute, iar scorul contează prea puţin. La final, jucătoarele celor două combatante s-au declarat încîntate de „Cluj Arena” şi deopotrivă de gazon.

Primele evenimente oficiale nu sînt sportive
Prima manifestare de anvergură care va avea loc pe „Cluj Arena” nu este una, după cum s-ar crede, de natură sportivă. Aici vor concerta, pe 8 şi 9 octombrie, două trupe legendare. Pe 8 octombrie pot fi văzuţi la lucru nemţii de la Scorpions, pentru ca pe 9 octombrie să auzim hit-urile britanicilor de la Smokie. În afară de cele două band-uri, pe „Cluj Arena” vor mai cînta Compact, Semnal M, Grigore Leşe, Voltaj, Sistem, Horia Brenciu, Loredana, Smiley, Pasărea Colibri, Andra, dar şi valori ale folclorului românesc, Sava Negrean Brudaşcu, Dumitru Fărcaş sau Aurel Tămaş. Preţul biletelor la show-ul celor de la Scorpions costă între 50 şi 100 de lei. Pentru concertul englezilor de la Smokie, doritorii vor scoate bani mai puţini, cel mai ieftin bilet fiind 30 de lei.

„U” Cluj – FC Braşov, primul meci oficial de pe noua arenă
E sigur, Universitatea Cluj se întoarce acasă. Partida cu FC Braşov din etapa a 10-a din Liga 1 se va juca pe „Cluj Arena”. Dar pînă la partida cu braşovenii, fanii, nu puţini la număr, îşi vor putea vedea favoriţii mai devreme, pe 11 octombrie, în amicalul de lux cu formaţia rusă Kuban Krasnodar, al cărei antrenor este românul Dan Petrescu. Va fi totodată partida de retragere a lui Cristi Pojar, cel care în toată cariera lui a îmbrăcat doar tricoul lui „U”.

Cristian FOCŞANU
Fotografii: Alina MOLDOVAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.