Circulația rutieră a fost redeschisă în centrul istoric al Turzii

Traficul rutier a fost redeschis în centrul istoric al municipiului Turda, pe ruta strada Dr. Ioan Rațiu – strada George Coșbuc – strada Piața Republicii. Totodată, pe strada Șterca Șuluțiu s-a instituit sensul de mers dinspre strada Piața Republicii înspre strada Axente Sever.

Zona centrală a municipiului Turda a fost supus începând cu 2022 unor lucrări de modernizare în cadrul proiectului ”Revitalizarea spațiului pietonal din centrul istoric al Municipiului Turda, construire autobază și amenajare park and ride”- Lot 1 –Revitalizarea spațiului pietonal din zona centrală a municipiului Turda.

Proiectul a vizat realizarea următoarelor obiective principale: crearea unui spațiu semi-pietonal partajat (‚shared-space’) dedicat atât pietonilor și persoanelor care utilizează bicicleta, cât și transportului public urban și traficului rutier (mult diminuat); modernizarea completă a zonei pietonale din centrul istoric, înlocuirea dalelor existente cu dale din piatră naturală; construirea/amplasarea unor noi obiecte de mobilier urban; construirea unei fântâni interactive; plantarea unui număr de 80 arbori maturi cu grad ridicat de retenție a CO2; modernizarea stației de autobuz de pe traseul analizat și amplasarea/înființarea uneia noi în Piața Republicii la numărul 15; implementarea sistemului de Închiriere a bicicletelor; și lucrări privind îmbunătățirea siguranței pietonilor și a participanților la trafic.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut