Cioflec, numele din spatele primei pinacoteci românești a Clujului

Biblioteca Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca (BAR) organizează constant manifestări care reașază, pe soclul simbolic al valorilor culturii naționale, personalități transilvănene care, prin operă artistică, activitate profesională sau implicare social-politică, au fost – de-a lungul istoriei – vectori ai mișcărilor de emancipare și de afirmare a identității naționale. Fără a avea pretenția unei audiențe cu anvergură de masă, conferințele, lansările de carte și dezbaterile găzduite în acest for academic de reprezentanți ai elitei culturale consolidează dimensiunea intelectuală a Clujului în plan național și chiar regional.

Într-un astfel de cadru se înscrie și dublul eveniment din data de 7 august, de la Galeria de Artă „Academica” a BAR: conferința „Familia Cioflec și Clujul” și lansarea volumului „Romulus Cioflec și lumea lui”. Autoarea cărții, istoricul literar Luminița Cornea, cercetătoare profund atașată acestui subiect, și invitații săi, academicianul Ioan-Aurel Pop, criticul literar Constantina Raveca Buleu, cercetătorul științific Mircea-Gheorghe Abrudan, Valeriu Cavruc, directorul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, și Vasile G. Dâncu, directorul Editurii Școala Ardeleană, au readus în atenție o familie de intelectuali transilvăneni ale cărei contribuții culturale, profesionale și filantropice au marcat istoria culturală a României, în secolele XIX și XX. Interpunerea regimului comunist între finalul celui de-Al Doilea Război Mondial și căderea regimului lui Nicolae Ceaușescu a dus la marginalizarea unor membri ai familiei Cioflec și la estomparea unei părți importante a moștenirii lor culturale.

Manifestarea l-a avut ca amfitrion pe pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, directorul instituției. Acesta a subliniat, încă de la începutul intervențiilor sale, că evenimentul are specificitatea de a genera unitate, fiind rezultatul colaborării dintre Biblioteca Academiei, Universitatea Babeș-Bolyai, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, Librarium Universității și Editura Școala Ardeleană. În opinia sa, personalități precum membrii familiei Cioflec sunt, în sine, modele valorice contemporane care generează unitate în societate. „M-am bucurat în momentul în care Editura Școala Ardeleană a finalizat acest proiect și pronia a făcut ca acesta să se desfășoare aici. Inițial am vrut să-l organizăm afară, undeva mai aproape de Librăria Universității, pentru că, în urmă cu mulți ani, acea librărie i-a aparținut lui Remus Cioflec, care a avut și o editură la Cluj. În anii ’40 a trebuit însă să plece la București, unde și-a continuat proiectele culturale”, a afirmat Ioan Chirilă.

Librăria care purta inițial numele „Remus Cioflec” a fost, în perioada interbelică, un cunoscut loc de întâlnire al elitei culturale clujene. După cel de-Al Doilea Război Mondial, denumirea sa a fost schimbată succesiv în „Cartea Rusă”, „Librăria Pușkin” și „Librăria Universității”. La începutul anilor 2000 a devenit „Diverta Universității”, iar în prezent funcționează sub denumirea „Librarium Universității”.

O familie cu rădăcini la Araci

Istoricul literar Luminița Cornea – al cărei profil de cercetătoare și promotoare a patrimoniului național, alături de detalii privind realizarea volumului „Romulus Cioflec și lumea lui”, a fost prezentat de colega noastră Mara A. Muntean în articolul „Familia Cioflec și arhitectura Transilvaniei culturale”, publicat în ediția din 4 august a ziarului Făclia – a susținut o amplă prezentare a genealogiei familiei Cioflec.

Originară din Araci, localitate aflată astăzi în județul Covasna, familia s-a afirmat cultural în secolul al XIX-lea și a ajuns la apogeu în prima jumătate a secolului al XX-lea. Printre reprezentanții săi importanți se numără Dimitrie Cioflec (1828–1891), profesor și folclorist preocupat de culegerea și conservarea tradițiilor românilor din zonă; Romulus Cioflec (1882–1955), profesor, scriitor și publicist implicat în mișcarea națională din Transilvania și Basarabia; Remus Cioflec (1880–1960), librar și editor la Cluj; și Virgil Cioflec (1874–1948), critic de artă, colecționar și filantrop.

Virgil Cioflec și moștenirea Muzeului de Artă

Potrivit datelor prezentate de Luminița Cornea,Virgil Cioflec ocupă un loc aparte în istoria culturală a Clujului. La 26 iunie 1930, el a donat Universității „Regele Ferdinand I” o colecție alcătuită din 79 de lucrări de artă, semnate de artiști precum Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Theodor Pallady, Camil Ressu, Iosif Iser, Nicolae Tonitza, Rodica Maniu, Gabriel Popescu și Dimitrie Paciurea. Colecția a fost evaluată la suma de trei milioane de lei, la valoarea monedei din data de 26 iunie 1930, când s-a semnat actul de acceptare a cărui principală condiție a fost continuarea cumpărării unor opere importante ale pictorilor și sculptorilor români consacrați. De altfel, Pinacoteca Cioflec s-a îmbogățit prin achiziții ulterioare. „Deschiderea către public a Pinacotecii Virgil Cioflec a însemnat, de fapt, deschiderea, la Cluj, a primului muzeu de artă românească modernă. Colecția Cioflec reprezintă și astăzi nucleul valoric al patrimoniului Muzeului de Artă”, a afirmat cea care și-a dedicat o importantă parte a vieții profesionale studiului familiei Cioflec.

Romulus Cioflec și lumea sa

Volumul „Romulus Cioflec și lumea lui”, semnat de Luminița Cornea, este o amplă lucrare de reconstituire istorică și documentară, care pune în lumină atât biografia scriitorului, publicistului și profesorului Romulus Cioflec, cât și legăturile sale cu elita intelectuală românească din prima jumătate a secolului al XX-lea.

În preajma anului 1918, Romulus Cioflec a activat intens la Chișinău. A colaborat cu publicațiile „Cuvânt moldovenesc” și „Sfatul Țării” și s-a implicat în mișcarea națională din Basarabia, într-o perioadă decisivă pentru unirea provinciei cu România. De-a lungul carierei sale didactice, a predat în localități din județul Prahova, precum și la Botoșani, Chișinău, Timișoara și București.

Opera sa cuprinde volumele de proză „Doamne, ajută-ne!”, „Lacrimi călătoare”, „Români din Secuime” și „Trei aldămașe”, precum și romanele „Vârtejul”, „Pe urmele destinului”, „Boierul” și „Jertfă pentru lumină” (cel din urmă, publicat postum). Romanul „Vârtejul” a primit în 1938 Premiul „Ion Heliade Rădulescu” al Academiei Române, la propunerea lui Mihail Sadoveanu.

În 1927 a publicat volumul memorialistic „Pe urmele Basarabiei. Note 

și impresii din revoluția rusească”, document deopotrivă istoric și literar. Pasionat de călătorii, Romulus Cioflec și-a valorificat experiențele în volume precum „Cutreierând Spania” și „Sub soarele polar”. A întreținut, totodată, o bogată corespondență cu personalități ale epocii, între care Garabet Ibrăileanu, Panait Istrati, Vasile Goldiș și Pantelimon Halippa.

În localitatea natală a scriitorului funcționează Casa Memorială „Romulus Cioflec”, secție a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni. Inaugurată în 1998 și reamenajată în 2010, aceasta reconstituie atmosfera epocii prin mobilier, obiecte personale, cărți, fotografii și documente aparținând scriitorului și familiei sale.

O familie prin care poate fi citită istoria României

Academicianul Ioan-Aurel Pop a subliniat caracterul aparte al familiei Cioflec și răspândirea geografică a activității membrilor săi: „Nu cunosc, în epoca interbelică, o altă familie atât de rămuroasă și de prezentă în prim-planul vieții culturale a țării. Mai erau tată și fiu, unchi și nepot, dar nu o familie ca aceasta, legată de Araci, Mârșa, Brașov, Timișoara și Chișinău, fără să mai vorbim despre București și Clujul nostru. Studiind viața acestei familii, înțelegem mai bine istoria românilor din secolul al XX-lea, cel puțin până după jumătatea lui, când unii dintre membrii ei au murit în împrejurări grave și nelămurite.”

Prin activitatea lor în educație, literatură, presă, folcloristică și mecenat, membrii familiei Cioflec au contribuit la afirmarea identității românești în Transilvania și la consolidarea unității culturale și politice a României moderne. Criticul literar Constantina Raveca Buleu, cercetătorul științific Mircea-Gheorghe Abrudan și directorul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, Valeriu Cavruc, au evidențiat, la rândul lor, legăturile familiei Cioflec cu importanți reprezentanți ai culturii, precum și ai vieții politice cu însemnătate pentru mișcarea de unitate națională.

Mircea-Gheorghe Abrudan a amintit câteva dintre personalitățile care au făcut parte din „lumea” familiei Cioflec: Ștefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Sextil Pușcariu, Gheorghe T. Kirileanu, Mihail Sadoveanu, Nicolae Colan, Ion Mihalache, Iuliu Maniu, Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu, Vasile Goldiș, Vasile Stroescu și Panait Istrati.

Cercetătorul a remarcat însă și o carență a actualei „culturi a memoriei”: patrimoniul cultural lăsat de familia Cioflec nu este suficient de cunoscut și valorizat. Un exemplu este faptul că nomenclatorul stradal al municipiului Cluj-Napoca nu cuprinde o stradă care să poarte numele lui Virgil Cioflec, deși donația acestuia a stat la baza primei pinacoteci de artă românească modernă din oraș și constituie și astăzi nucleul valoric al Muzeului de Artă.

Recuperarea memoriei familiei Cioflec nu reprezintă, prin urmare, doar un exercițiu de istorie literară. Înseamnă restituirea unei pagini din istoria modernizării României și recunoașterea unor intelectuali care au transformat educația, presa, literatura, cercetarea folclorică, editarea de carte și mecenatul în forme de responsabilitate publică. Conferința de la Cluj și volumul Luminiței Cornea readuc în actualitate nu numai destinele unei familii remarcabile, ci și ideea că patrimoniul cultural supraviețuiește doar atât timp cât societatea este dispusă să-l cunoască, să-l păstreze și să-l transmită.

Dan Crișan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.