Cinstirea eroilor neamului

În ultimii ani, în toate localităţile rurale de pe Valea Someşului Mic am fost invitaţi la diferite manifestări prilejuite de sfinţirea unor monumente sau troiţe ridicate în amintirea eroilor căzuţi în războaiele şi luptele duse pentru libertatea şi independenţa ţării. Pînă la sfîrşit, aceste evenimente au constituit şi adevărate lecţii de istorie, menite să ne îmbogăţească cunoştinţele referitoare la cele mai importante date ale trecutului nostru istoric.

Zilele trecute, participanţii la „Întîlnirea fiilor  satului” din localitatea Pădureni (Ţop), comuna Mintiu Gherlii, cîţiva intelectuali prezenţi la manifestările cultural-artistice desfăşurate cu acest prilej în curtea şcolii au pus şi problema ridicării unui monument al eroilor, avînd în vedere că foarte mulţi locuitori ai aşezării de pe dealurile din vecinătatea Dejului şi-au pierdut viaţa în luptele derulate pe aceste meleaguri în timpul celor două războaie mondiale. Iniţiativa a fost îmbrăţişată şi de primarul comunei Mintiu Gherlii, Dumitru Oltean, prezent şi el la eveniment, şi care a mai întreprins astfel de măsuri – să ne gîndim doar la reamenajarea monumentelor ridicate în centrul de comună şi în satul Nima. Domnia sa sprijină orice acţiune menită să  cinstească memoria eroilor proveniţi din cele şase sate componente ale comunei.

Dacă tot am amintit satul Pădureni (Ţop), trebuie să ne referim şi la ultima realizare edilitară a Primăriei din Mintiu Gherlii, drumul modernizat ce duce acolo înfăptuind una dintre cele mai arzătoare cereri ale populaţiei locale (îmbătrînită, de  altfel). Dacă pînă în acest an se circula greu şi în condiţii improprii (gropi pline de noroi), în prezent cei 5 kilometri de drum sînt parcurşi pe un carosabil excelent.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.