Cincinsprezece ţări din UE vor primi 40.000 de afgani

Cincisprezece ţări UE s-au angajat să primească 40.000 de afgani, a declarat joi comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, după o reuniune a miniştrilor de interne ai UE la Bruxelles, relatează AFP.

”Pot să anunţ astăzi că 15 state membre s-au angajat să ofere protecţie pentru 40.000 de afgani”, a declarat comisarul pentru afaceri interne, în cadrul unei conferinţe de presă, salutând un ”act impresionant de solidaritate”.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a estimat în octombrie că aproximativ 85.000 de afgani ar trebui să fie relocaţi din ţări vecine cu Afganistanul unde s-au refugiat spre alte ţări în următorii cinci ani, cerând celor din UE să primească jumătate.

Comisia nu a precizat imediat în ce perioadă va avea loc primirea refugiaţilor.

Germania va găzdui cel mai mare contingent de refugiaţi afgani (25.000). Franţa a promis că va prelua 2.500 de afgani, pe lângă alţi 5.000 de refugiaţi de diferite naţionalităţi, potrivit unui document consultat de AFP. Pentru Ţările de Jos, aceste cifre sunt de 3.159 (afgani) şi, respectiv, 1.915, 2.500 şi 1.200 pentru Spania şi 1.500 şi 4.200 pentru Suedia.

Aproximativ 28.000 de persoane au fost deja evacuate din Afganistan de către statele membre ale UE de când talibanii au revenit la putere, la mijlocul lunii august, potrivit Comisiei Europene.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut