Cinci şcoli din zona rurală a Clujului sînt închise din cauza zăpezii şi a frigului

Mai multe şcoli din judeţul Cluj sînt închise din cauza zăpezilor şi a temperaturilor scăzute. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj susţin că aproape 240 de copii din zona rurală care învaţă în cinci şcoli nu au putut începe cursurile în 2015 din cauza drumurilor nepracticabile şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile. Potrivit inspectorului şcolar general al ISJ Cluj, Valentin Cuibus, 237 de copii din mai multe sate clujene nu au putut ajunge la şcoală, iar o grădiniţă a fost închisă din cauza faptului că s-a defectat centrala. De asemenea, şcoala din comuna Mărişel, care are trei structuri şcolare, este închisă din cauza condiţiilor meteo.

”Sînt cîteva probleme la Valea Ierii, copiii din Plopi şi Cerg nu au putut ajunge la şcoală, la fel s-a întîmplat şi în comuna Iara, cu copiii din satul Agriş. Iar şcoala din Mărişel (n.r. – una dintre cele mai mari comune din zona montană din ţară) este închisă, acolo viscolul a fost foarte puternic şi copiii nu au putut ajunge la ore. Mai avem şi o problemă la Fizeşu Gherlii, unde s-a stricat centrala termică. Şcoala a fost redeschisă, dar grădiniţa va funcţiona doar de mîine”, a explicat Valentin Cuibus.

Ministerul Educatiei precizează că aceste ore care nu au fost făcute de elevi “vor fi recuperate în perioada următoare după un grafic de recuperare a materiei aprobat de inspectoratul şcolar judeţean”. Amintim că în 5 ianuarie, a fost prima zi de şcoală pentru elevii care s-au întors din vacanţa de iarnă. Structura anului şcolar 2014-2015 prevede că primul semestru continuă pînă la finalul acestei luni. Vacanţa intersemestrială va fi în perioada 31 ianuarie 2015 – 8 februarie 2015. Meteorologii au anunţat vreme geroasă în zona Transilvaniei pentru primele zile ale acestei săptămîni, cu ninsori pe arii extinse şi temperaturi care vor coborî sub minus 10 grade. În zona de munte se vor putea atinge temperaturi de minus 20 grade. Previziunile de vreme geroasă se extind şi asupra următoarelor zile din această săptămînă.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.