Cinci răniți într-un accident la Gherla

Cinci persoane au fost rănite, duminică seară, în urma unui accident în care au fost implicate patru autovehicule.

„Accidentul s-a petrecut la ieşirea din Gherla spre Cluj-Napoca, pe DN1, fiind implicate patru autovehicule. Se pare că vinovat este conducătorul unui autotren, care a lovit din spate un autoturism, pe care l-a proiectat pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu autovehicule care veneau din sens opus. Din primele informaţii, sunt cinci victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a precizat că pompierii au intervenit la faţa locului cu trei autospeciale cu modul de descarcerare, una dintre victime fiind încarcerată.

De asemenea, potrivit reprezentantului ISU Cluj, persoanele rănite au fost transportate la spital.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.