CFR, victorioasă în Malta

CFR Cluj s-a calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Floriana FC cu scorul de 2-0 (0-0), miercuri seara, în Malta, în primul tur preliminar al competiţiei.

Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Mike Cestor (54) şi Cătălin Golofca (90+7), la capătul unui meci pe care l-a controlat şi în care gazdele nu şi-au creat ocazii clare de gol.

Prima repriză a fost una de tatonare, CFR nereuşind să se apropie periculos în prea multe rânduri de poarta gazdelor.

Itu a avut prima şansă, în min. 19, dar a luftat în careu la centrarea lui Deac. În min. 41, Pereira a ratat şutul la centrare lui Chipciu. Itu a fost blocat de Camenzuli (44), iar la ultima fază a primei reprize, portarul
45+4 cap Rondon, fără probleme pentru Akpan.

În partea a doua, Pereira a cerut un penalty în min. 47, apoi şutul său a fost blocat de un fundaş (53). Din cornerul care a rezultat, Mike Cestor a înscris cu capul (54), din centrarea conaţionalului Pereira.

Gazdele au avut o oportunitate în min. 55, dar şutul lui Leone a fost blocat şi s-au ales cu un corner.

CFR şi-a încercat şansa de la distanţă în min. 57, dar şutul a fost prins fără probleme de portar.

Cea mai periculoasă ocazie a maltezilor s-a consumat în min. 77, când Bălgrădean a avut o intervenţie bună la un şut din unghi.

Clujenii au marcat a doilea gol la ultima fază a meciului, Golofca înscriind cu capul din centrarea lui Rondon (90+7).

Fazele preliminare ale competiţiei au loc într-o singură manşă.

CFR Cluj o va întâlni în turul al doilea preliminar pe Dinamo Zagreb, în deplasare, pe 25 sau 26 august.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.