CFR Cluj merge cu juniorii la meciul cu FCSB. Petrescu: ”N-are rost să stau pe bancă, sunt obosit”

Lipsă totală de interes în tabăra campioanei României pentru ultimul meci al Ligii I. Dan Petrescu a confirmat, vineri, că echipa campioană se va prezenta la meciul cu FCSB, de duminică, cu jucători care n-au evoluat deloc, sau care au prins puține minute în tricoul CFR-ului. De asemenea, din lotul care va fi deplasat la Buzău vor face parte și copii din Academia de juniori a feroviarilor.

”Din păcate, foarte mulți jucători au plecat deja în vacanță, am rămas foarte puțini, vor fi foarte mulți copii la meciul cu FCSB. Cei trei de la lot au plecat, Boateng la fel după ce a jucat în toate meciurile, Bordeianu trebuie să se opereze, Păun trebuie să plece, Debeljuh a cerut și el vacanță. Oricum, din cei care au început meciul cu Craiova nu mai e niciunul acum la echipă pentru meciul acesta. Mi-aș fi dorit să fiu pe bancă duminică la Buzău dar, deocamdată, mă simt foarte rău, să văd, dacă voi fi sănătos voi merge, dacă nu cred că are rost Sunt și foarte obosit, acum și foarte bolnav. Cred că nu sunt obișnuit cu nopțile astea fără somn, tot petrecând într-una… Am și la gât un virus, sper să mă fac bine.

Va fi un test pentru acei jucătorii care n-au jucat mai deloc, gen Hoban, Bălan, Dimitrov și alții. Acum trebuie să arate că putem conta pe ei sezonul viitor, asta dacă vor rămâne aici. Desigur că suntem interesați de un rezultat bun, dar, până la urmă noi ne-am îndeplinit obiectivul. E doar un meci pe care trebuie să-l jucăm, nu unul pe care vrem să-l câștigăm, asta e clar.

Reunirea lotului este în 6 iunie, în 14 se pleacă în cantonament până în 26. Avem deja stabilite trei meciuri amicale, poate îl perfectăm și pe al patrulea. Primul tur din Champions League e în 6 iulie, din câte știu eu, apoi pe 9 e Supercupa României. Lucrul ăsta iar nu-mi convine, dar ce să mai putem face cu această programare, adică vom juca între cele două manșe din Liga Campionilor. Nu va fi ușor pentru băieți. Acum e important să vedem ce jucători vor veni la echipă, pentru că vreau să merg în cantonament cu tot lotul de 25-26 de jucători, ca să putem merge cu succes pe ambele fronturi. Vreau să câștigăm Supercupa, pentru că n-am mai câștigat-o de ceva timp.

În vacanță, prima săptămână voi fi la București, voi sta cu mama pe care n-am văzut-o demult, dar și cu fratele meu, după care voi merge în Dubai, unde știți că am soția și copilul”, a spus Dan Petrescu, vineri, la conferința de presă de dinaintea partidei cu FCSB.

Cristian Balaj: ”Am adus juniori de la Academie pentru jocul de la Buzău”

„Este vacanță pentru unii din jucători, cei importanți, cei care merg la loturile naționale. Au fost învoiți deja. Obiectivul a fost îndeplinit, vacanța este foarte scurtă și atunci aceste câteva zile în plus sunt importante. Am adus jucători de la academie, juniori, în vederea disputării următorului joc din ultima etapă.

Nu știu dacă Dan Petrescu va fi la meci. E decizia lui. I-am spus că din punctul meu de vedere n-am nicio problemă dacă nu dorește să fie prezent, merită și el o vacanță. Dan Petrescu a muncit mult prea mult să nu merite și el o vacanță alături de jucători.

Dacă Dan Petrescu va fi sau nu prezent este decizia lui. Din punctul meu de vedere este învoit. Dacă va veni, demonstrează că este același profesionist cu care ne-am obișnuit”, a declarat și Cristian Balaj, președintele clubului din Gruia.

Partida dintre FCSB și CFR Cluj se va disputa duminică, 22 mai, pe stadionul din Buzău, cu începere de la ora 21:30.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut