CFR Cluj, în marș forțat spre un nou titlu de campioană

CFR Cluj a câștigat cu adevărat primele trei puncte în actualul sezon abia sâmbătă seara, în prima etapă a play-offului, după partida cu FC Voluntari, și asta după ce toate punctele obținute de-a lungul întregului sezon regulat, adică 76, au fost înjumătățite. Astfel că, după 30 de etape plus prima din play-off, echipa din Gruia are astăzi doar 41 de puncte, și o linie de clasament ireală: 1 victorie, 0 rezultate de egalitate, 0 înfrângeri și un golaveraj 3-1! Și așa, echipa lui Dan Petrescu a pus 10 puncte în fața echipei de pe locul doi în clasament, când mai sunt de disputat încă nouă meciuri până la finalul mini-sezonului suplimentar.

Partida cu FC Voluntari, disputată pe stadionul din Gruia la o temperatură de -4 grade, a fost una crâncenă. Baricadați pe două linii în fața careului, Tamas&Co au reușit să țină departe de poartă jucătorii CFR-ului în prima repriză. , ba au creat emoții lui Hindrich în debutul partidei, când Nemec a trimis puternic cu capul pe lângă poartă. CFR răspunde prin Susic, în min.12, dar șutul său nu prinde cadrul porții. Lopes, de la oaspeți, trimite și el pe lângă poartă 10 minute mai târziu, iar confruntarea dintre cele două formații s-a dus doar în zona mijlocului terenului până în min.36, când am asistat la prima ocazie de gol adevărată a reprizei: Păun l-a lansat ideal în careu pe Susisc rămas singur cu portarul Popa, dar fundașul CFR-ului și-a bătut joc de ocazia ivită și a tras departe de poartă.

La Pauză, Dan Petrescu mută decisiv, îi scoate de pe teren pe Păun și Manea, și introduce doi atacanți, Omrani și Petrila, schimbări care au schimbat decisiv soarta partidei.

La prima acțiune mai consistentă, Petrila l-a servit ideal în careu pe Debeljuh, aflat în momentul potrivit la locul potrivit, care-l execută sec pe Popa, și e 1-0 pentru CFR. Omrani, min.54, șutează pe lângă poartă din marginea careului de 16 m, după care, min.70, trimite cu capul la o palmă peste transversala porții adverse. La faza imediat următoare, Voluntariul înscrie prin Costin, după o gafă uriașă a lui Susic, și deznădejdea se instalează în tabăra feroviară. În min.78, însă, Deac are o execuție magistrală și pune balonul în vinclul porții lui Popa, ducând CFR-ul din nou în avantaj. Treziți la viață de golul providențial al inepuizabilului decar al echipei, clujenii năvălesc spre careul advers, și peste doar alte patru minute se face 3-1: Omrani verticalizează minunat, iar Petrila, rămas singur cu portarul, îndeplinește o simplă formalitate. CFR câștigă prima finală din cele zece ale play-offului, dar tribunele scandează deja: ”Campionii-campionii!”

Dan Petrescu: ”Cu Deac în echipă e posibil orice”

„Un meci e câștigat de toată echipa. FC Voluntari a arătat bine, ca întotdeauna. Ne-au surprins în prima repriză pe niște contraatacuri foarte rapide. Am făcut o gafă mare, prin Susic, dar reacția noastră a fost extraordinară. Nu e ușor să dai gol după ce ești egalat. Dar dacă-l ai în echipă pe Deac, e posibil orice! La 1-1, s-ar fi putut întâmpla orice. Dacă nu dădea gol Deac, cine știe ce s-ar fi putut întâmpla. Cred că e o victorie meritată. Oricum, vor fi grele toate meciurile noastre din play-off. Nu e nicio diferență mare de puncte! Dacă FCSB și Craiova câștigă toate meciurile, nu știm ce se va întâmpla! Iar ele pot să câștige toate meciurile, au echipe foarte bune”, a fost declarația antrenorului Dan Petrescu la final.

Deac: ”N-am mai crezut că putem câștiga”

„E important că am câștigat. A fost un meci greu. De când sunt aici, de 15-16 ani, nu am văzut gazonul să arate atât de rău. E cel mai mare adversar al nostru! Poate la televizor se vede verde, frumos, dar nu e așa! Am căzut puțin după golul lor, mi-am spus că doar o execuție spectaculoasă ne putea salva. Ceea ce s-a și întâmplat. Sincer, eu n-am mai crezut, la 1-1, că putem să câștigăm.  

E bine că ne-ați lăsat și cu 7 puncte. Bine că nu ni le luați și pe acestea, bine că nu se înjumătățesc iar! Toată munca noastră dintr-un campionat întreg se poate șterge foarte repede dacă nu suntem atenți în play-off. Punctele s-au șters, se șterg și golurile, nu? E primul meu gol, deci. Tot ce contează e să ne îndeplinim obiectivul. Aici e o presiune imensă, locul 2 nu se acceptă!”, a spus și Ciprian Deac la finalul partidei.

În etapa următoare a play-offului, CFR va juca în deplasare cu Farul Constanța.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut