Certificatele verzi ne scumpesc energia electrică

Preţul energiei electrice pentru consumatorul final se va majora cu circa 2,5 % de la 1 ianuarie 2012, odată cu aplicarea Ordonanţei privind alocarea certificatelor verzi pentru producţia de energie electrică

 „De la 1 noiembrie 2011 se poate aplica Ordonanţa 220 privind promovarea energiei electrice prin resurse regenerabile, iar pînă la sfîrşitul anului vom avea o lege de aprobarea acestei Ordonanţe. ANRE face deja acreditarea producătorilor existenţi care ar urma să beneficieze de certificatele verzi şi este posibil ca faţă de preţul actual să avem o creştere cu 2,5% a preţului la consumatorul reglementat”, a afirmat Maria Mînicuţă, reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Potrivit Ordonanţei, în decembrie producătorii acreditaţi vor putea primi echivalentul a două gigacalorii pe MWh, echivalentul electricităţii livrate în sistem în noiembrie.

Pe de altă parte, Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România, a apreciat că noua schemă va duce la o creştere a preţurilor energiei de circa 8 lei pe MWh din 2012.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.