CEC-ul acordă credite fără dobândă pentru persoane între 16 şi 55 de ani

De la începutul acestei săptămâni pot fi accesate, de la CEC, credite fără dobândă în cadrul programului „Investeşte în tine”, tinerii cu vârste între 16 şi 26 de ani având posibilitatea de a lua un credit de până la 40.000 de lei, persoanele cu vârste între 26 şi 55 de ani de până la 35.000 lei, iar salariaţii putând conttacta un credit suplimentare de 20.000 lei.

Potrivit Guvernului, dobânda pentru aceste împrumuturi va fi suportată de la bugetul de stat, iar anii de cursuri sau de studii reprezintă perioadă de graţie. Banii împrumutaţi în aceste condiţii pot fi folosiţi pentru cheltuieli în educaţie, sănătate, investiţii imobiliare, cultură, sport, efectuate de oricare dintre membrii familiei beneficiarului. Durata maximă de creditare este de 10 ani. Programul prevede şi obligaţia instituţiilor de credit finanţatoare de a asigura o perioadă de graţie cel puţin egală cu perioada studiilor, nu mai mult de 5 ani de la data acordării creditului.

Ministerul Finanţelor a elaborat la începutul lunii septembrie Normele de aplicare a Programului guvernamental „Investeşte în tine”, prin care tinerii între 16 şi 26 de ani pot lua credite cu dobândă zero de până la 40.000 de lei, iar cei între 26 şi 55 de ani pot primi un credit de până la 35.000 de lei, dacă vor să se dezvolte personal şi profesional, investind în educaţie, în cultură sau în sănătate. Creditele sunt garantate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii.

Cine poate lua împrumuturi

Beneficiarii programului trebuie să să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate: * să fie persoane fizice cu cetăţenie română, cu domiciliul în România * să fie tineri cu vârsta cuprinsă între 16 ani împliniţi şi până la 26 de ani neîmpliniţi la data solicitării creditului inclusiv şi să fie cuprinşi în sistemul de învăţământ sau să efectueze cursuri de specializare, autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale sau, după caz, de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale * să fie persoane cu vârsta între 26 de ani împliniţi şi 55 de ani neîmpliniţi la data solicitării creditului inclusiv, dacă sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi / sau specializare profesională, autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi, după caz, de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale * să prezinte cel puţin un codebitor, dacă solicitantul nu este angajat.
Potrivit MFP, procentul de garantare a creditelor acordate prin Program este de 80%, exclusiv dobânzile şi comisioanele aferente, iar plafonul total al garanţiilor de stat care pot fi emise pentru anul 2018 este de 600 de milioane de lei. Bugetul total al subvenţiilor de dobândă şi al comisioanelor este de 5 milioane de lei, suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.