Cea mai mare investiție în infrastructură rutieră din județul Cluj propusă în Programul „Anghel Saligny”

Clujul, cu mâna întinsă la București: 3.677.047.438 lei. Aceasta este suma pe care unitățile administrative din județul Cluj o solicită pentru realizarea de proiecte în cadrul Programului național de Investiții „Anghel Saligny”, lansat în această toamnă de Guvernul Cîțu și care a stat la baza disensiunilor din coaliția PNL-USR.

În total, din județul Cluj sunt propuse 193 de proiecte, majoritatea pentru modernizare de drumuri și extinderea rețelei de apă și canalizare.

Cel mai mare proiect pentru care s-a propus finanțare prin Programul „Anghel Saligny” vine de la Câmpia Turzii pentru realizarea centurii de ocolire Turda-Câmpia Turzii, investiție estimată la 152.497.197 lei.

Prin intermediul unui Acord de asociere încheiat între Județul Cluj și municipiile Turda și Câmpia Turzii, Consiliul Județean Cluj și-a asumat bugetarea sumelor necesare elaborării documentațiilor tehnico-economice și de urbanism pentru întreg obiectivul de investiții „Coridor strategic integrat de mobilitate urbană axa sudică Turda-Câmpia Turzii”. În acest moment, în lipsa unei variante ocolitoare, circulația rutieră în perimetrul municipiilor Turda și Câmpia Turzii se desfășoară cu multă dificultate ca urmare a traficului de tranzit, în special cel greu, care e deosebit de intens. Din acest motiv, au loc ambuteiaje frecvente care afectează atât calitatea vieții și a aerului, cât și mobilitatea urbană.

Concret, viitoarea centură ocolitoare Turda-Câmpia Turzii va avea rolul de a asigura fluxul de circulație din partea de sud a celor două municipii către Autostrada A3, fără a fi nevoie de tranzitarea zonelor centrale ale acestora.

Traseul coridorului integrat de mobilitate, în lungime totală de 19,3 km, se va desfășura pe teritoriul a nu mai puțin de trei unități administrativ-teritoriale – Turda, Câmpia Turzii și Mihai Viteazu, acesta acoperind atât drumuri și străzi existente, cât și terenuri agricole și zone industriale.

Citiți și: Proiectele pregătite de Consiliul Județean Cluj pentru finanțare prin programul „Anghel Saligny”

O altă investiție majoră pentru care se cere finanțare prin Programul Național „Anghel Saligny” vine de la Consiliul Județean Cluj în vederea modernizării drumului DJ 107R Cluj-Napoca-Sălicea-Ciurila-Filea de Sus-Săcel-Băișoara-Muntele Băișorii, de aproape 40 de km: km 8+300 – km 47+350.

În total, Consiliul Județean Cluj a depus pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, aprobat de Guvernul Florin Cîțu, 17 proiecte pentru modernizarea mai multor sectoare de drumuri și poduri din județ în valoare de 442.905.102 lei, ceea ce reprezintă aproximativ 88,5 milioane de euro.

Cluj-Napoca vrea finanțare pentru podul de la strada Răsăritului

Și municipiul Cluj-Napoca încearcă să profite de finanțările oferite de Programul „Anghel Saligny”. În acest sens, municipalitatea clujeană a depus șapte proiecte în valoare de 66.809.897 lei.

Unul dintre proiectele propuse vizează construirea podului peste Râul Someșul Mic care face legătura între strada Oașului și strada Răsăritului, investiție estimată la 32.140.153. Un alt proiect constă în modernizarea pasajului de peste calea ferată din zona Gării, care asigură legătura cu străzile Locomotivei și Corneliu Coposu.

Totodată, se solicită finanțare pentru modernizarea străzilor Ionel Teodoreanu, Cucului, Privighetorii, Badea Cârțan și Sergiu Celibidache.

Municipiul Turda a depus trei proiecte în valoare de 74,6 milioane lei iar Dejul vrea finațare de 49,84 milioane lei pentru modernizarea a 49 de străzi. Gherla are două proiecte în valoare de 9,1 milioane lei iar Huedinul solicită 32,1 milioane lei pentru asfaltare de străzi în oraș. Pe lângă proiectul privind realizarea centurii de ocolire, Câmpia Turzii a depus alte trei solicitări de finanțare în valoare de 20,02 milioane lei pentru asfaltare de străzi și extinderea sistemului a alimentare cu apă și canalizare.

Cea mai mare finanţare solicitată de o comună clujeană

Cea mai mare finanţare solicitată de o comună clujeană, de 95.613.405 lei, ar fi pentru realizarea sistemului de captare apă brută din lacul Fântânele, pompare, tratare, înmagazinare, aducțiune și rețele de distribuție apă pentru comunele Beliș, Călățele, Râșca și Mănăstireni. Proiectul este depus de Comuna Beliș

Nu e singurul proiect de acest fel la Beliș, care a depus solicitare pentru încă unul, în valoare de 26,8 de milioane de lei pentru înființarea rețelei de canalizare cu stație de epurare în localitatea Beliș.

Aproape 75 de milioane de lei vrea să obțină și comuna Chinteni pentru modernizarea unor drumuri de interes local.

Există și o comună din județul Cluj care se pare că nu are nevoie de bani din Programul „Anghel Saligny”. Este vorba de Cuzdrioara, unitate administrativă care nu a depus niciun proiect de finanțare.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut