Bazin de înot și cantină școlară pentru elevii din Iclod

La începutul anului, când în paginile ziarului nostru am scris despre proiectele edililor comunei Iclod, am amintit și construirea unui bazin de înot acoperit. Obiectivul respectiv a fost pus sub semnul întrebării, neavând atunci aprobările necesare. Iată că după 8 luni și această investiție a primit undă verde, spre bucuria și satisfacția sutelor de copii, dornici să urmeze un curs de înot și pe timpul anotimpului rece, așa cum au parte deja micii locuitori ai marilor orașe, cum este Clujul, de exemplu.

Zilele trecute, pe adresa Primăriei comunei Iclod a sosit o adresă din partea Companiei Naționale de Investiții, prin care administrația locală din comuna de pe Valea Someșului Mic a fost înștiințată că obiectivul de investiții „Bazin de înot” a fost introdus pe lista sinteză a subprogramului „Bazine de înot”. Obiectivul se va realiza în corelare cu alocațiile bugetare destinate subprogramelor din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public și Social. Asta înseamnă aprobarea lucrării și posibilitatea demarării investiției, mult așteptată atât de edilii comunei, cât și de copiii celor cinci sate componente, pentru că noul bazin poate fi folosit nu numai de amatorii înotului din centrul de comună, ci și de copiii din  Fundătura, Livada, Orman și Iclozel.

După cum ne-a spus, zilele trecute, primarul Emil Pîrțoc, bazinul de înot va fi construit pe strada Poștei, unde în curând vor fi începute lucrările de șantier. Tot de la edilul-șef am mai aflat că s-a aprobat și amenajarea unei cantine școlare la Școala Gimnazială din Iclod, unde sunt puse la punct toate sălile de clasă în vederea începerii noului an de învățământ, ca de altfel și în celelalte școli și grădinițe din comună.

Fiindcă ne aflăm la începutul noului an școlar, să amintim că elevii din Iclod dispun de condiții excelente pentru practicare sportului, la doar câțiva pași se află complexul IclodArena, unde prin grija Primăriei au fost amenajate un miniteren de fotbal, sintetic, teren pentru practicarea baschetului și aparate fitness, folosite și în timpul orelor de educație fizică.

Szekely Csaba 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut