Bărbat din Mărgău arestat preventiv pentru tâlhărie calificată

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin – Postul de Poliție Comunal Mărgău au reținut un bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

„Din cercetări a reieșit că, la data de 31 ianuarie a.c., aflându-se într-o zonă împădurită, izolată, din comuna Mărgău, acesta, alături de alți doi bărbați de 41 și 30 de ani, ar fi agresat fizic un bărbat de 53 de ani, deposedându-l de telefonul mobil și de aproximativ 400 lei. La data de 2 februarie, în baza mandatelor de aducere, cei trei bărbați au fost conduși la sediul unității de poliție în vederea continuării cercetărilor. Prejudiciul cauzat ca urmare a infracțiunii săvârșite a fost recuperat în totalitate de polițiști” – informează IPJ Cluj.

Ca urmare a probatoriului administrat, bărbatul de 48 de ani, din Mărgău, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind condus și predat reprezentanților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă. În cursul zilei de joi, 3 februarie, magistrații Judecătoriei Huedin au admis propunerea de arestare preventivă, fiind emis pe numele acestuia mandatul pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și tâlhărie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut