Bărbat bănuit de ultraj, căutat de polițiștii clujeni

Un tânăr care ar fi agresat fizic un controlor de bilete, pe un mijloc de transport în comun, este căutat de polițiștii clujeni.

„La data de 5 aprilie a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către un bărbat, cu privire la faptul că la data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu într-un mijloc de transport public de persoane, având calitate de controlor de bilete, pe raza cartierului Gheorgheni din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr a cărui identitate nu o cunoaște.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Conform acestora, cercetările sunt continuate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea identificării autorului și tragerea acestuia la răspundere penală.

Persoanele care pot furniza informaţii cu privire la identitatea bărbatului sunt rugate să sesizeze Poliția municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.