Bani pentru toată lumea din HoReCa

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui (foto), a anunţat schimbarea modului în care se va face plata în cadrul măsurii compensatorii pentru sectorul HoReCa, respectiv renunţarea la principiul „primul venit, primul servit”.


„A trecut ordonanţa mult aşteptată pentru Horeca. Este o măsură compensatorie gândită de fostul guvern şi pe care o operaţionalizăm.
(...) Ca element de noutate, ieri, în şedinţa de guvern, am introdus o schimbare în modul în care se face plata. Schimbarea mare este că nu mai mergem pe principiul „primul venit, primul servit”. Chiar dacă este un principiu obiectiv de departajare a aplicanţilor, acest principiu ar fi rezultat în două lucruri. Primul, o aglomerare a depunerilor de solicitări în primele zile sau chiar ore de la deschiderea apelului. Şi a doua, ar fi creat o categorie de oameni care primesc banii şi o categorie care nu primesc. Practic ar fi primit bani cei care se grăbeau să depună solicitarea mai repede. Nu ar fi fost corect pentru că măsura viza despăgubirea tuturor celor care au fost închişi, nu doar a celor care sunt mai rapizi”, a scris sâmbătă, pe Facebook, Claudiu Năsui.
El susţine că nu şi-a dorit să meargă pe un criteriu de departajare ales prin minister, deoarece s-ar fi creat două categorii de oameni: cei care primesc şi cei care nu primesc. „În plus ar fi fost întotdeauna întrebarea de ce a fost ales acel criteriu de departajare şi nu altul. Începeau întrebările perfect legitime de tip „Au făcut unii lobby pentru criteriul X care să-i avantajeze?”. Degeaba am fi negat, pentru că orice criteriu din lumea asta i-ar fi favorizat pe unii versus alţii. Aşa că am ales o soluţie în care să primească toate persoanele eligibile bani indiferent când au făcut solicitarea: fiecare va primi bani, în limita bugetului, proporţional din bugetul total”, a transmis el.
Guvernul a alocat 1 miliard de lei pentru despăgubirea
HoReCa. Dacă suma cererilor de despăgubire va depăşi miliardul alocat, atunci firmele vor primi bani proporţional cu cererea lor de finanţare. „Astfel toată lumea va primi bani şi nimeni nu va fi dezavantajat. Dacă nu sunt suficienţi bani în buget pentru toată lumea, atunci vor primi toţi mai puţin, dar toată lumea tot va primi. Este o soluţie corectă care nu împarte antreprenorii în câştigători (care primesc fonduri) şi pierzători (care nu primesc). Şi care nici nu stimulează lumea să îşi depună cererea de finanţare nici cât mai repede, nici cât mai târziu”, a mai afirmat ministrul Economiei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut