Bani pentru construirea de baze sportive în județul Cluj

Federaţia Română de Rugby anunţă că a depus la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene documentele pentru obţinerea unor fonduri de 18 milioane de euro în vederea construirii de baze sportive în perioada 2021-2025, iar printre județele aflate în obiectiv se află și Cluj. Alin Petrache, președintele reales al Federației Române de Rugby a vizitat de curând o bază sportivă la Iclod, pe care o oferă drept model pentru cele care se află în proiect.

Bazele sportive propuse prin intervenţie vor a fi construite în perioada 2022-2025 în următoarele localităţi: Bucureşti, Timişoara, Cluj, Baia Mare, Galaţi, Gura Humorului, Suceava, Arad, Sibiu, Constanţa, Mangalia, Iaşi, Alba Iulia, Braşov, Ploieşti, Oradea, Pantelimon, Măgurele, Paşcani, Tecuci, Brăila, Mogoşoaia, Bârlad, Năvodari, Petroşani, Craiova. O astfel de bază va include printre altele, realizarea unui teren de rugby/fotbal de dimensiuni omologate, pistă de atletism, pistă de elan pentru sărituri în lungime şi groapă de sărituri, gard de protecţie în spatele buturilor de rugby, clădire de vestiare cu lojă pentru oficiali, două gradene metalice pentru spectatori având laolaltă 624 de locuri. ”Colegiul Director al Federaţiei a analizat această oportunitate şi am completat aceste fişe speciale împreună cu persoanele implicate direct în atragerea acestor fonduri în sprijinul îmbunătăţirii infrastructurii sportive din România. Ştim foarte bine când vorbim de rugby în ce condiţii se pregătesc copii, juniori şi seniorii noştri, situaţia dezastruoasă la nivelul bazelor sportive. Ne dorim ca acest proiect să reuşească pentru că, dincolo de aspectul performanţei, al sportului de performanţă, de care toată lumea vorbeşte, este un altul la fel de important, sportul de masă. Infrastructură sportivă înseamnă crearea unor locuri unde oamenii din comunitate pot veni să facă sport, să facă mişcare, totul la nivel de hobby, iar acest lucru nu poate avea decât efecte benefice. Este important să îmbunătăţim această parte legată strict de pregătire şi sperăm să facem acest lucru atât cu sprijinul primăriilor, cât şi al consiliilor judeţene. În urmă cu câteva săptămâni am fost la Iclod, în judeţul Cluj, şi acolo este un complex sportiv extraordinar, un model pentru ceea ce ne-am dori să avem în toate oraşele ţării”, a declarat preşedintele FRR, Alin Petrache.

Pe termen lung, scopul dezvoltării infrastructurii sportive este de a creşte numărul de secţii sportive pe macroregiuni, creşterea numărului de sportivi legitimaţi, al antrenorilor sportivi şi al instructorilor sportivi. ”Conducerea Federaţiei Române de Rugby este una dinamică care are printre priorităţi creşterea bazei de selecţie şi dezvoltarea infrastructurii sportive la care România, şi mai ales sportul nostru, suferă foarte tare. Mă bucur că avem o echipă cu experienţă în atragerea de investiţii din zona de fonduri europene şi sper ca acest lucru să se reflecte în acţiunile noastre din perioada următoare. Strict legat de acest proiect, ce pot spune este că bazele sportive care vor fi construite în urma accesării fondurilor europene vor deservi şi comunităţile locale, pentru că sportul nu e doar despre performanţă, ci şi despre un stil de viaţă sănătos. Pentru atragerea acestor fonduri, cluburile au nevoie de parteneriate cu autorităţile locale, noi deja am purtat o serie de discuţii cu acestea în oraşele unde am fost şi au arătat deschidere. În plus, ca Federaţie, încercăm să oferim tot suportul tehnic cluburilor care doresc să realizeze aceste proiecte, prin partenerii cu care lucrăm deja în atragerea de fonduri europene”, a declarat Anton Pisaroglu, vicepreşedinte al Federației Române de Rugby.

 

Alin Petrache: „Investiție în rugby-ul juvenil”

 

Contactat de ziarul „Făclia”, Alin Petrache ne-a declarat: ”Antrenorul devine un al doilea părinte, iar formarea antrenorului trebuie să fie primordială, pentru a avea acces la viitori practicanți ai acestui sport, cu potențial să ajungă departe și să bată la porțile consacrării. Rugby-ul juvenil este un segment de mare importanță, pe care trebuie să-l valorificăm. Din păcate nu mai avem sportivi de masă. Așa s-a născut proiectul de rugby fără contact, pe care am căutat să-l implementăm în primul rând în școli și prin aceasta ne dorim să facem tranziția din mediul școlar spre cluburi. Experiența ne arată că cele mai productive sunt cluburile mici, iar nu cele mari. Rugby Tag a prins în mediul școlar, iar astăzi putem spune cu mândrie că 30.000 de copii practică rugby-ul, disciplină care a devenit al 6-lea sport în curicula școlară” a spus Alin Petrache.

 

 

 

O bază sportivă în Jucu, un alt obiectiv al Federației Române de Rugby

 

Comuna Jucu a avut parte în ianuarie 2019 de oaspeţi de vază ai sportului românesc. Localitatea de pe Valea Someşului Mic s-a bucurat de vizita preşedintelui Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, însoţită de secretarul general FR Rugby, Florin Matei. Reprezentanţii federaţiei cu mingea ovală s-au întâlnit cu primarul comunei Valentin Dorel Pojar şi cu conducătorii Clubului Sportiv „Speranţa”. Gruparea sportivă din Jucu are şi o secţie de rugby, iar în 2018 s-a înfiinţat şi o echipă din care fac parte 30 de copii, majoritatea elevi în cadrul Şcolii Gimnaziale „George Bariţiu” din localitate. Oaspetele bucureştean a vizitat bazele sportive din Jucu şi s-a întâlnit cu preşedintele secţiei rugby a CS „Speranţa” Jucu, Alexandru Paloşanu, fost jucător la Universitatea Cluj, fiul fostului internaţional de la Agronomia Cluj, Alexandru Paloşanu şi cu preşedintele clubului, Liviu Pop, cu care s-a înţeles în privinţa dezvoltării acestei discipline sportive în comuna din vecinătatea Clujului. Specialiştii din Capitală au rămas atunci plăcut impresionaţi de condiţiile de pregătire de la Jucu și de infrastructură. În comună există două stadioane, cel din Jucu de Mijloc şi Arena Jucu. Cu ocazia deplasării în Transilvania preşedintele FR Rugby a mai atunci vizitat municipiile Turda şi Baia Mare.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut