Baladă pentru Ţara de Piatră, pentru ţara lui AVRAM IANCU, pentru REX DACIAE

‘’Străbate prin milenii mîndria de a fi moţ, mîndria de a fi român. Amintirea Iancului şi a tuturor luptătorilor pentru neam şi libertate din ţara munţilor de piatră ai Apusenilor luminează ca o torţă drumul veşniciei noastre’’.

Animaţi de o simplă şi sinceră iubire de neam şi ţară, doi români de viţă din Apuseni, doi moţi autentici – artistul plastic Lazăr Morcan din Albac  şi Ioan Cărăşel din Sălciua – , urmîndu-şi visul înmugurit cu ani în urmă, au pornit la o întreprindere temerară, la finalul căreia au ieşit învingători: a apărut în condiţii grafice deosebite, la Editura GEDO din Cluj-Napoca, în 2012, albumul PE URMELE IANCULUI. Tradiţii şi artă. Timp de cîţiva ani, autorii au adunat, cu răbdare, înţelepciune şi devotament, un vast material istoric, etnografic, tradiţii şi obiceiuri, literatură despre ‘’cel care a fost, este şi va fi un ideal de atitudine românească şi o icoană a sufletului românesc – Avram Iancu’’.

Marile aglomerări urbane din inima Transilvaniei, zeci de localităţi  risipite prin Apuseni le-au servit autorilor drept loc de popas şi documentare, într-un demers explorator dar şi iniţiatic, călăuziţi de feluritele reprezentări ale lui Avram Iancu în tradiţia orală sau în cea cultă, în literatură sau  în artele plastice, în memoria unor oameni simpli de la ţară sau a unor savanţi specializaţi în studierea Revoluţiei Române de la 1848-1849. Texte semnate de nume de referinţă ale istoriografiei româneşti şi internaţionale, poezii dedicate lui Avram Iancu, fotografii document sau din realitatea contemporană a Ţării Moţilor, precum şi un cuprinzător capitol dedicat lucrărilor de pictură şi grafică ale lui Lazăr Morcan, cu comentarii critice pertinente, completează monumentala lucrare. ‘’Scopul realizării acestui album este o mai largă cuprindere şi o mai bună înţelegere a rolului şi a importanţei pe care le-au avut Avram Iancu şi generaţia sa eroică în Panteonul Neamului Românesc. Considerăm că o nouă întîlnire a publicului, prin texte şi imagini alese, cu istoria sa eroică şi cu traseele de legendă ale Ţării Moţilor, din ale căror stînci de granit răzbat şi astăzi reflexe ale vitejiilor de odinioară, sub semnul lui Iancu, va aduce un plus de definire a identităţii noastre în concertul popoarelor lumii’’. (Lazăr Morcan)

‘’Truda lui Morcan, ceea ce rămîne din ea, trebuie să fie frumuseţea neîngenuncheată a Iancului, acest răsărit de soare al românităţii. Un asemenea album, comentat cu texte indubitabile, stă de strajă statorniciei Iancului, înveşmîntat în faptă şi cuvînt, precum rugăciunea în suflet şi respiraţia inimii, precum istoria în fiii ei adevăraţi, iar cei ce se ating de viaţa lui, ca viermi şi umbre, să fie convinşi că există o răsplată dreaptă a urmaşilor  urmaşilor noştri. Din această sintagmă face parte, cu siguranţă, albumul <Pe urmele Iancului>, focul iubirii de a dărui lumină, al sacrificiului de a aduce vreme bună, al uitării de-a se împiedica mereu de faptele strălucitoare. Felicitări pictorului-poet pentru felul în care a deschis acest drum, împodobindu-l mereu cu urmele Iancului – lumină din lumină!’’ – subliniază, metaforic şi nuanţat, scriitorul Ion Mărgineanu.

Despre universul de legendă, istorie, literatură sau arte plastice generat de personalitatea lui Avram Iancu vorbeşte convingător şi cu o voce distinctă acest minunat album, pe care ni-l dăruiesc astăzi, 15 noiembrie 2012, Lazăr Morcan şi Ioan Cărăşel. PE URMELE IANCULUI. Tradiţii şi artă – moştenire pentru viitor.
După cum am mai anunţat, lansarea albumului va avea loc astăzi, la ora 13, cu ocazia vernisajului expoziţiei personale de pictură şi grafică a artistului plastic Lazăr Morcan –  la Galeria CASA ARTELOR a Fundaţiei Culturale CARPATICA (B-dul Eroilor nr. 16).

Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.