Aventură în jurul lumii. NOUA ZEELANDĂ – NAPIER

Napier (se pronunţă Nepie) este portul şi oraşul cu acelaşi nume situat în Golful Hawke’s (Hawke’s Bay), din nord-vestul Noii Zeelande şi are o populaţie nu mai mare de 60.000 de locuitori. Este un oraş turistic cu atracţii deosebite, printre care se numără Marine Parade şi Little Mermaid (mica sirenă), statuie din bronz, numită aşa după cea din Copenhaga. Marine Parade este o parte a oraşului, dispusă pe artera cu acelaşi nume şi care porneşte din port şi merge spre sud pe o lungime de aproape 5 km, pe malul Oceanului Pacific, de-a lungul plajei şi unde sînt aşezate în rînd, de o parte şi de alta, principalele obiective publice ale oraşului:parcurile, centrul de conferinţe, statuile memoriale, fîntîna Tom Parker, mica sirenă (Pania of the Reef), centrul de informaţii şi oferte turistice, terenul de minigolf, grădina Sunken, terenurile de joacă pentru copii mici şi mari, Millenium Sculpture şi Acvarium Naţional împreună cu casa Kiwi.
Pania of the Reef, sau mica sirenă, este o minunată statuie din bronz, reprezentînd o tînără fecioară maori, îmbrăcată numai cu o fustă tradiţională din fire de iarbă, în păr avînd o pană de vultur, cu sîni frumoşi şi goi, avînd la gît un şirag din perle cu un medalion specific sculpturii maore.
O veche legendă maori spune că Pania a plecat pe mare şi oamenii n-au mai văzut-o. Cînd ea s-a înapoiat a fost tranformată „în reciful care acum se întinde dincolo de digul Napier”. Statuia a fost realizată şi donată oraşului în anul 1954 de  The thirty thousand club.
Numele oraşului vine după numele eroului englez Sir Charles Napier. La 3 februarie 1931, oraşul a fost distrus de către un puternic cutremur de 7,9 grade magnitudine, cutremur în care au murit 258 de oameni. Mii şi mii de turişti sînt atraşi în Napier, mai ales în luna februarie, cînd  au loc Festivalul de Artă Decorativă şi Festivalul Artei Culinare şi a Vinului, (în a doua săptămînă a lunii februarie). Neozeelandezii afirmă şi chiar şi cred că vinurile lor sînt cele mai bune din lume. Afirmaţie cu care eu nu prea sînt de acord, deoarece şi ei trebuie să recunoască, în lume există vinuri şi mai vechi, cunoscute înainte de a exista Noua Zeelandă, şi mai bune. De fapt, aici ca şi în Australia, Chile, Argentina etc. atît viţa-de-vie, cît şi tehnicile de preparare a vinului au fost aduse de către europeni şi din Europa.
Napier şi Miami sînt considerate ca două foarte bune locuri unde sînt prezervate arta şi decorul, istoria triburilor locale Maori fiind foarte bine definită şi aşezată în Napier.
Încă din octombrie 1769, căpitanul James Cook a fost primul european care a ancorat aici, localnicii considerînd că este primul loc din Noua Zeelandă în care a venit Căpitanul Cook şi a stabilt relaţii de prietenie cu triburile locale, printr-un interpret tahitian. Maorii îl numeau Cape Kidnapper pe James Cook.
Între rîurile Ngaruroro şi Tuki Tuki, care se varsă în golful Hawke’s, s-a format o deltă fertilă unde este o climă mediteraneană.
Hawke’s Bay Museum face o bună introducere în istoria Maori, viaţa colonială şi preistoria scheletelor de dinozauri, prezentînd şi cutremurul catastrofic din 1931.
Încă de la coborîrea de pe vapor am fost întîmpinaţi de agenţii de turism în costume elegante de epocă şi maşini tot  de epocă, aflate în funcţiune, şi cu care se face turul oraşului şi al împrejurimilor. Ne-au condus cu autobuzele la Centrul de Turism de pe Marine Parade, unde eram aşteptaţi cu cele mai diverse oferte turistice în oraş şi împrejurimi, la festivalul de vinuri şi mîncare.
Mai întîi am hotărît să facem plimbarea pe malul plajei Marine Parade, începînd cu Parcul Marine Parade şi Fîntîna Tom Parker, construită în 1936, unde pescăruşii marini vin să bea apă potabilă şi să se scalde în apa acestei fîntîni. Apoi am admirat, fotografiat şi filmat Pania of the Reef, mica sirenă şi am citit vechea legendă a maorilor. Am pornit spre sud către Acvariul Naţional şi Casa Kiwi, trecînd, admirînd şi fotografiind terenul de minigolf şi locurile de joacă pentru copii, mai ales cele cu trambuline pentru trotinete, biciclete şi scutere, cu cele mai grele probe şi salturi, ca la zidul morţii. Am admirat aranjamentul şi fumuseţea grădinii Sunden, după care am ajuns la Aquarium Naţional şi Casa Kiwi. În acvariu sînt prezentate foci, morse (leii de mare) şi delfini, care se zbenguiesc sau îşi fac siesta, ceea ce pe copilaşi îi distrează.
Dincolo, în casă, este prezentată pasărea kiwi şi alte păsări din împrejurimi. Despre kiwi nu m-am lămurit dacă este pasăre sau altceva. Are picioare de pasăre cu labe ca la gîşte însă nu are aripi şi, ca atare, nu poate zbura. Ciocul este foarte lung, subţire, ascuţit şi încovoiat. Este de mărimea unei găini zdravene, însă ouăle sale sînt de mărimea celor de gîscă, fiind o pasăre nocturnă. Penele sînt foarte scurte şi arată mai mult ca o lînă sau ca o blană de nutrie.
Am plecat să vizitez oraşul, însă Muzeul Orăşenesc pe care l-am găsit uşor era închis pentru renovare, aşa că m-am mulţumit cu ce văzusem la Hawke’s Bay Museum. În schimb, am vizitat şi m-am rugat la Waiapu Cathedral, St. John The Evanghelist, biserică nouă, modernă şi curată. Are o orgă construită din 1974, cu trei pedale. Are şi o capelă maori, închinată reverendului Frederick Bennet, primul episcop de Aotearoa şi primul episcop desemnat de populaţia maori.
Teatrul Municipal se află în centrul oraşului, lîngă Parcul Central şi Biserica Sf. Paul. Parcul este dispus în trepte pe o coastă de deal. De altfel, centrul oraşului şi zona comercială sînt pe malul oceanului, pe o suprafaţă plană, însă toată zona rezidenţială este situată pe dealurile, sau mai bine zis pe roca vulcanică ce face legătura dintre oraş şi port. Roca este înaltă cam de 50-60 m şi trasată cu legături şi comunicaţii stradale între case. În oraş sînt cîteva magazine de obiecte vechi, de anticariat, dintre care unul dintre ele se numeşte Tudor Antiques. Am intrat ca să găsesc legăturile cu Tudor (se pronunţă Cindor). Înăuntru m-a întîmpinat un bătrîn anticar, cam de vîrsta mea, născut în Noua Zeelandă, însă tatăl lui a fost grec de origine şi a venit aici de prin secolul al XIX-lea. Bătrînul avea nume grecesc, Paxies, şi am avut multe de vorbit cu el deoarece, fiind anticar, era şi colecţionar. Am văzut în magazinul lui un fotoliu dentar, cu pompă hidraulică acţionată cu pedala de picior, fabricat în 1925 în Chicago şi cu tapiţeria renovată în 1950. Spunîndu-i cine sînt, a început să-mi scoată cleşti şi elevatoare dentare, depărtătoare vaginale, instrumente chirurgicale şi o casoletă cilindrică pentru sterilizare.
Gata afacerea, însă mă costa mai mult transportul în România la 25.000 km. Aşa că m-am mulţumit să-i fotografiez şi filmez magazinul şi să schimbăm cărţile de vizită. Am mai vizitat un laborator de tehnică dentară şi un atelier de optometrie şi optică medicală, ultimul model, aşa cum va fi cel din Alexandria la TEMCO, iar cel de tehnică dentară, deşi avea şi medicul lui, era destul de ponosit.
Am umblat toată ziua singur şi numai pe jos, de la orele 8.30 a.m. pînă la 6 p.m., deoarece prietenul Hans nu putea umbla pe jos, avînd probleme cu nişte varice profunde la piciorul stîng şi a plecat într-un tur la nişte ferme cu mîncare şi degustări de vinuri în afara oraşului. În final am trecut să mai văd mica sirenă, centrul de conferinţe şi două monumente închinate ostaşilor locali care au murit în războiul din 1899-1902, dintre Egipt şi Samoa, în care au fost implicate şi alte ţări printre care Germania, Franţa, Rusia şi altele.
Marele Război, Great War, aşa cum îl numesc ei, adică Primul Război Mondial şi care pentru România a fost mare, război care a întregit şi format România Mare. Al Doilea Război Mondial, care pentru noi românii a fost un dezastru, a coincis cu dezastruosul cutremur din 1938, unde ei au pierdut mai mulţi oameni decît în cele două războiae mondiale plus cel din 1899-1902.
La mijlocul secolului al IX-lea aici s-a construit în centrul oraşului Hotelul Masonic, cu trei niveluri la vremea respectivă şi distrus la cutremurul mai sus- amintit, astăzi punînd numele Masonic pe o altă clădire ridicată în locul lui.
Am plecat pe jos pînă în port, care nu era la mai mult de doi kilometri, unde ne petrecea fanfara oraşului şi mai mulţi agenţi de turism, bărbaţi şi femei, îmbrăcaţi în costume de epocă, pentru ambele sexe, veniţi cu automobile de epocă pînă în port, lîngă vapor.
Dar mai înainte de a ajunge în port m-am oprit la Australian Mutual Society, mai precis la Wine Center, pentru o degustare.
Surpriza comandantului! Aseară, cînd m-am întors în cabină, l-am găsit acolo pe Ursul de pluş KOALA, făcut cadou de comandant, să ne ţină compania în cabină de 14 februarie 2011 – Valentine’s Day – dar şi ziua de naştere a mamei mele, Ioana Manea – pînă la terminarea croazierei!

Prof. dr .ing. Pompiliu MANEA
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România