Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean DJ 161Z Petea – Legii – Geaca

Consiliul Județean a finalizat asfaltarea unui sector de drum în lungime de 2,5 kilometri situat pe drumul județean DJ 161Z Petea (DJ 161G) – Legii – Geaca (DJ 109C).

Operațiunile de așternere a covorului asfaltic au fost executate între pozițiile kilometrice 0+000 și 2+500, în condițiile în care, în ansamblu, lucrările de întreținere curentă și periodică vizează tronsonul de cca. șapte km situat între km 0+000 și km 6+925.

Pentru a verifica măsura în care lucrările de asfaltare au respectat exigenţele impuse de normativele în vigoare şi cerinţele expres formulate de către Consiliul Judeţean, calitatea stratului de asfalt, respectiv grosimea şi consistenţa acestuia, au fost verificate prin prelevarea de carote de către un laborator specializat în domeniu.

După finalizarea lucrărilor demarate pe acest drum preluat în administrare în cursul anului trecut vom reuși să asigurăm în zonă o infrastructură rutieră modernă, menită să reducă decalajele de dezvoltare între mediul urban și cel rural”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Anterior, au fost executate lucrări constând în reprofilarea drumurilor laterale cu cilindrare și adaos de material, curățarea șanțurilor și a rigolelor, tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului, înlocuirea și prelungirea de podețe, precum și lucrări de asigurare a scurgerii apelor și realizarea de accese betonate la proprietăți pe raza localității Petea.

Lucrările de întreținere continuă pe restul tronsonului cu operațiuni constând în plombări cu îmbrăcăminți asfaltice, tratarea burdușirilor și a tasărilor, colmatarea rosturilor, aducerea la profil și completarea de acostamente, precum și curățarea șanțurilor.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut