Artiști și operatori culturali: Scrisoare către președintele Iohannis

Peste 200 de reprezentanți ai sectorului cultural din România – Asociația română a organizatorilor de concerte și evenimente culturale, Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans, Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor, Patronatul Companiilor de Tehnică în Evenimente, Asociația Furnizorilor din Industria Nunților, actori, muzicieni, dansatori, producători de film etc. – îi cer președintelui Klaus Werner Iohannis, printr-o Scrisoare deschisă, urgentarea implementării unei scheme de ajutor de stat, precum și a unui plan de redeschidere a sectorului cultural, „până nu este prea târziu”.

„A trecut mai bine de un an de când efectele pandemiei cauzate de virusul SARS CoV 2 au început să se resimtă și în România. Cultura a fost printre primele domenii afectate de pandemie, fiind chiar un simbol al începutului acesteia, prin restricționarea sau anularea a numeroase evenimente sau activități culturale. Cultura nu a fost niciodată o prioritate în ultimii 30 de ani, în planurile de dezvoltare a țării. În ciuda acestui fapt, datorită ambiției operatorilor din domeniu, sectorul a crescut puternic în ultimii 10 ani. Efortul nostru colectiv a adus României recunoaștere internațională, a creat zeci de mii de locuri de muncă, a avut milioane de beneficiari direcți și a contribuit, potrivit diferitelor măsurători, cu între 1,5% și 3% din PIB la economia țării. Însă cele mai multe dintre măsurile luate de autorități nu dovedesc înțelegere cu privire la funcționarea sectorului cultural” – spun semnatarii Scrisorii deschise.

În acest sens, ei amintesc că prima ordonanță militară din starea de urgență a interzis complet activitățile culturale și evenimentele profesional educaționale. De asemeni, majoritatea finanțărilor adresate domeniului cultural, locale sau naționale, au fost suspendate.

„Normele de organizare de evenimente au fost publicate târziu, fără nici o consultare în prealabil cu profesioniști din domeniu. Până în prezent nu a fost adoptată o schemă de ajutor de stat pentru sectorul cultural sau al evenimentelor educaționale și de networking. În schimb au fost publicate spre dezbatere publică patru scheme de ajutor, nici una ținând cont până la capăt, cu adevărat, de consultanța oferită de profesioniștii din sector. Până în prezent, în ciuda efortului mai multor operatori culturali și din domeniul evenimentelor profesionale educaționale, nu s-au pus bazele unui grup funcțional de lucru care să pregătească un plan de redeschidere a evenimentelor și activităților culturale. În Planul Național de Redresare și Reziliență nu găsim un pachet de măsuri concrete pentru cultură, în schimb regăsim probleme sistemice pe care România le avea de dinainte de pandemie. Aceste măsuri, deopotrivă puține, inadecvate și întârziate, neînsoțite în prealabil de un plan de redresare, nu vor face decât să șteargă tot progresul realizat de sectorul cultural privat în ultimii 10 ani. Noi, artiștii și operatorii culturali, ne simțim îngrădiți de la dreptul fundamental al muncii, fără a fi în vreun fel compensați pentru pierderile noastre” – mai spun semnatarii Scrisorii deschise.

Aceștia îi solicită președintelui României, Klaus Werner Iohannis, luarea de măsuri economice „conforme cu situația în care sectorul cultural se află”: o schemă de ajutor de stat echitabilă pentru toți artiștii și operatorii culturali, adoptată în regim de urgență, care să prevadă „despăgubire justă” pentru toți operatorii culturali, indiferent de subdomeniul de activitate și forma de organizare juridică și realizarea unui plan național de relansare a domeniului culturii, cu implicarea specialiștilor, bazat pe predictibilitate, care să prevadă o schemă de redeschidere a activităților, și pe baza căruia artiștii și operatorii să-și poată planifica activitatea, respectiv despăgubiri și asigurări pentru cei care nici la un an de la debutul pandemiei nu-și pot relua activitatea.

„Cultura este sufletul unei comunități. Cultura deschide minți, creează identitate, contribuie în mod direct la creșterea calității vieții oamenilor, sprijină educația, întărește comportamente individuale și sociale pozitive, crește încrederea oamenilor unii în alții, contribuie în mod direct la dezvoltarea economică a unei țări și colaborează cu multe alte domenii reprezentative pentru o societate. Cultura integrează, inspiră, promovează, vindecă și ajută fiecare persoană cu care intră în contact. Acum, când ne aflăm în fața unei provocări fără precedent la nivel mondial, este cel mai rău moment să o lăsăm să moară” – arată semnatarii Scrisorii deschise.

Printre aceștia: Ștefan Teișanu – director executiv, Centrul Cultural Clujean; Alin Vaida –  director executiv Asociația Fapte – Jazz in the Park; Iulian Obogeanu – Electric Castle Festival; Bogdan Buta – Untold/Neversea; Cristian Hordilă, Festival Manager, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF); Tudor Chirilă – actor, muzician; Răzvan Scurtu, director executiv Smida Jazz Festival; Horațiu Dumitraș – președinte ASC Cluj Raving Society / Delahoya; Oana Giurgiu – producător film/ director executiv Festivalul Internațional de Film Transilvania; Nicu Alifantis – Alifantismusic; Laura Laurențiu – PR Manager Jazz in the Park; Marius Moga – Someș Delivery, Asociația miniMASS ș.a.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut