Arhitectul șef al județului: „Urbanismul rural e pe drumul bun, dar e încă de lucru la cultura construirii, la cultura arhitecturii”

Urbanismul rural, în județul Cluj, a luat o amploare extraordinară în ultimii ani. Se construiește mult și peste tot, dar problema este legată de calitatea acestor construcții, de felul în care ele se integrează în specificul local.

Într-un interviu acordat ziarului Făclia, arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, spune că trendul de dezvoltare a mediului rural se poate observa și din statistica privind numărul de solicitări de emitere a certificatelor de urbanism, care este în 2021 mai mult decât dublu față de anii precedenți. Acesta mai spune că zona Florești a intrat deja in istoria urbanismului din România, prin haosul creat în boom-ul imobiliar din perioada 2007-2009, și afirmă că cea mai mare comună din România, acolo unde regulile urbanismului au fost complet ignorate, are șansa să repare lucrurile prost făcute, iar soluțiile nu sunt deloc complicate și stau la îndemâna administrației de acolo. „Voință să fie, că bani se găsesc”, a spus Claudiu Salanță.

– În primul rând, care sunt diferențele între urbanismul rural și cel urban?

– Este o provocare destul de mare pe partea de a înțelege că ruralul nu este urban. Și, din păcate, legislația, inclusiv proiectele de urbanism din perioada 1998, atunci când s-a făcut marea majoritate a reglementărilor, nu a făcut această distincție. Găseam și în rural parcele de 150 mp suprafață minimă, respectiv 250 mp, suprafață care este infimă. Diferența esențială, la parcelă vine. De ce la parcelă? Pentru că o parcelă în mediul rural ar trebui să conțină, pe lângă suprafața necesară casei, și suprafața necesară gospodăriei. Nu discutăm, deci, de o casă, ci discutăm despre o gospodărie, care mai implică un loc mic pentru grădină, sau, dacă este necesar, un loc mic sau niște anexe pentru diversele animale care sunt acolo. Și atunci, comparația cea mai bună între ce înseamnă urbanism rural și urbanism urban este suprafața parcelei. Iar dacă în municipiul Cluj-Napoca discutăm de 250 mp ca suprafață minimă pe urban, la mediul rural discutăm de 1.000 mp.

Ceea ce mi se pare mie relevant este și arhitectura, pentru că n-ar trebui să mergem și să luăm arhitectura pe care o regăsim în municipiu, cu toate casele de zece mii de culori și de zece mii de stiluri arhitecturale, ci în rural ar trebui să te adaptezi la ceea ce există acolo. Adică, nu vii cu un P+2 ca și casă în rural, nu vii cu materiale stridente, ci încerci să păstrezi o pantă a acoperișului la fel cum sunt casele din dreapta și stânga. Asta o spun tot timpul când mă întâlnesc cu cineva și mă întreabă la ce să fie atent când face o casă în rural. E foarte simplu, spun mereu: la ce este în stânga și dreapta ta, ca exemple bune, nu ce s-a făcut după 1989. Deci, vezi ce e în jur: o casă, parter și mansardă. Ceva de genul ăsta să faci și tu atunci, adică atunci când treci în rural pe o stradă, pe o alee, pe o uliță, să nu-ți sară în ochi ceva într-un sens negativ.

– Care este însă realitatea astăzi, în ce privește respectarea acestor reglementări?

– În ultima perioadă, lăsând la o parte realitatea și fenomenul construcțiilor fără autorizație, cealaltă realitate, a construcțiilor legale, are o calitate foarte bună, cu mici excepții. Mă uit acum la ceea ce vine la avizare la Consiliul Județean, pentru că noi avizăm în acest moment undeva la 60 de comune din Cluj, și pot să vă spun că, din tot ceea ce vine spre avizare, avem foarte puține situații în care returnăm documentația pentru că sunt niște lucrări proaste, niște proiecte de o slabă calitate, să nu zic neapărat proaste. În rest, calitatea a crescut mult, și ce am văzut este că, cel puțin în ultimii trei ani, există o tendință în care sau arhitectul, sau arhitectul împreună cu beneficiarul, sau beneficiarul separat, vin la o consultare cu noi înainte să depună proiectul, sau înainte să-l finalizeze. <<E, ok, ne încadrăm în specificul local, sau nu, ca să știm dacă avansăm cu lucrarea sau nu?>>, acest tip de discuții a fost foarte folositor pentru toată lumea.

Sunt și excepții, într-adevăr, case cu arhitectură de proastă calitate, și aici, sincer, avem nevoie de o cultură.

– Să dăm și niște exemple concrete de zone, locuri, unde nu a fost respectat specificul local.

– Asta e foarte ușor: în Florești! Exemplul cel mai bun este aici. Citeam deunăzi un articol în care se spunea că, în România, sunt 250.000 de oameni care s-au mutat în mediul rural. Când citești, îți spui că această cifră înseamnă mult, dar dacă excludem din această cifră comunele gen Florești, Apahida, chiar și Baciu parțial, constatăm că de fapt acolo discutăm de 50.000 de oameni care s-ar fi mutat din urban în rural. ori, dacă vorbim de județul Cluj, doar că despre Florești, Apahida și Baciu nu mai poți spune că mai fac parte din mediul rural. Acolo va trebui să fie o separație însă, pentru că se întâmplă acolo un fenomen dacă vorbim despre localitatea Apahida în sine, de exemplu, e clar că acolo e o componentă preponderent urbană, ori în comună mai avem Corpadea, care nu are chiar nimic de-a face cu urbanul.

– Ați spus de Florești, ca un mare exemplu negativ. Cum s-a ajuns totuși în această situație?

– Să vă spun sincer, Floreștiul va intra în istoria urbanismului, și asta încercam să-i spun și primarului de acolo. Acum, rămâne să se decidă cum anume va rămâne în istoria urbanismului.

– Încă nu e limpede că va rămâne drept un exemplu negativ? Mai sunt șanse să devină un exemplu pozitiv?

– Floreștiul are două perspective: să intre în istoria urbanismului cu ceea ce s-a întâmplat până astăzi, sau să intre în istoria urbanismului cu felul în care a gestionat dezastrul care s-a întâmplat până acum, cu direcția nouă dată și cu faptul că a reușit să mai remedieze ceva din acel dezastru. Pompos, în literatura de specialitate, e acest termen de reziliență, adică capacitatea Floreștiului de a-și reveni după șocul imobiliar din perioada 2006-2008.

Mai există și o a treia chestiune, și vă spun sincer, ceea ce vedeți acum în Florești nu este nici măcar jumătate din ce s-a aprobat la vremea respectivă. Și mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi realizat tot ce era aprobat în Florești?

– Ce a salvat, totuși, Floreștiul de așa ceva?

– Eu cred că a fost criza cea care a salvat Floreștiul, pentru că, dacă ne uităm la nivelul anului 2008, în Florești o să vedem P+35-uri, P+25 era ceva frecvent atunci. În Cluj e un singur proiect de acest gen realizat până acum, dar în Florești în 2008 aveam zeci de asemenea proiecte! Construcții P+10 erau și mai frecvente, erau uzuale chiar. Și așa nu e bine cu acel P+12 existent acum acolo, dar dacă aveam și P+35? Ce făceam? Fără infrastructură, fără aia, fără aia, fără aia? Îmi aduc aminte de un proiect de blocuri de P+32 și cu o grădiniță mică acolo. A apărut acolo pe o parceluță de 500 mp…

– Vreau să insistăm însă pe șansele concrete ale Floreștiului, ce ar trebui să se întâmple bine astfel încât să devină un exemplu pozitiv în istoria urbanismului?

– Eu aș propune câteva chestiuni, dar înainte trebuie să amintesc un anumit context. Între anii 2012-2013 am făcut un Master pe urbanism la București, iar lucrarea mea se referea la reziliență, iar studiul de caz se referea exact la Florești, capacitatea lui de a-și reveni după șocul imobiliar. Am studiat tot felul de soluții care ar putea să se întâmple astăzi acolo. Cel mai important lucru de făcut de acum încolo este ca orice documentație și orice parcelă care mai este astăzi liberă acolo, ar trebui să fie utilizată la maxim de către administrație, în mare parte, pentru a remedia situațiile existente astăzi. Surprinzător, încă mai există destule parcele libere în prezent, iar acestea ar putea să mai repare din ce s-a făcut rău înainte. Este o rază de confort, acele 10-15 minute despre care se tot spune acum până la școală, la magazin etc. Într-un kilometru, să zicem, ai putea să rezolvi destule situații. Dacă ne uităm, strada Eroilor nu e mult mai lungă de un kilometru. Chiar dacă ar avea doi, ar însemna practic două puncte de interes pe care să le faci, și să rezolvi problemele. Mă gândesc la calitatea locuirii acum, pentru că să desființezi imobile de locuințe colective în Florești n-ai nicio șansă, și suntem absurzi dacă credem ceva de genul acesta. Dar, și mă gândesc la aceste zone de locuințe colective, și la parcările dispuse în 90 la sută din cazuri lângă geamul de la parter, lângă bloc, pentru că sunt foarte puține cu parcări sub bloc. Deci, cum ar fi să faci un parking supraetajat, situat la o distanță de maxim 500 de metri de o asemenea zonă de locuit, pe care poți să o faci tu ca primărie, și unde să dai locuri pe un anume tip de abonament? Cazul cel mai fericit pe care-l văd ca exemplu este parkingul de pe Ion Meșter, din Cluj-Napoca. Acolo sunt parcări subterane dar și la suprafață, iar de-asupra a fost înființat un teren de sport pentru tot ce înseamnă zona respectivă. Cred că o soluție de acest gen la Florești ar fi excelentă.

În schimb, cum aș face ca să-mi stimulez oarecum oamenii să vină în locul acela de parcare? În primul rând, avem avantajele unui asemenea parking pentru cetățean: mașina nu mai stă afară, este într-un spațiu păzit, nu ai iarna probleme de dat jos zăpada, nu o plouă etc. Ca și compensare, i-aș spune cetățeanului că dacă își mută mașina acolo, eu, primăria, îi dau un abonament modic de o sută de lei pe an, să spunem. Dar, tot eu primărie, mă oblig ca acea zonă în care erau cele 50-60 de locuri de parcare, s-o transform într-o zonă verde, și, astfel, s-ar putea ajunge în situația de a avea niște locuri în care oamenii din Florești să aibă unde să se întâlnească, pentru că acum nu există așa ceva. Oamenii nu se întâlnesc decât în parcări, pe străzi și la magazine, atât. Cred că așa ceva ar funcționa. Sau, dacă nu faci parkinguri, am văzut un concept extrem de drăguț în literatura de specialitate, un fel de comunity space: spații pentru comunitate în care poți să ai de la creșă, grădiniță, locuri pentru oameni în vârstă, spații medicale și așa mai departe.

– Ce șanse de reușită dați acestui proiect?

– Doar de dorință este vorba. Cu banii n-ar fi o problemă, doar de dorință este nevoie.

– Dacă e să vorbim de exemple pozitive, care ar fi acestea?

– Cel mai bun exemplu pe care-l am este cel al comunei Aiton, care mi se pare excelent. Totul a pornit de la o discuție avută cu primăria care dorea să concesioneze niște parcele de 500 mp, trei drumuri drepte etc, toate bune și frumoase. N-am mai pornit de la 78 de parcele, câte erau inițial, ci de la patruzeci și ceva, erau parcele de 900 mp și un parc de trei mii și ceva de metri pătrați. S-a refăcut tot ce înseamnă partea de concept urbanistic, iar avantajul acestui lucru l-a văzut și primăria, respectiv, concesiunea a început la 10 euro/mp, iar cea mai avantajoasă parcelă s-a dat cu 34 euro/mp. Deci e vorba de 3,4 ori mai mulți bani atrași la primărie, bani ce vor fi foloșiți pentru infrastructură. Ce mi-a plăcut, este că, pornind de la exemplul Aiton, care a fost primul, în 2018, a preluat același concept și comuna Săndulești, care a făcut aceleași lucruri dar pe o suprafață mai generoasă. Mai avem acum un caz asemănător la Vultureni, unde am încercat să-i ajutăm și am realizat noi documentația de urbanism. O să mai avem unul la Mociu, unul la Petrești, altul la Mica, deci, încet-încet, lucrurile merg spre bine. Astfel nu vom mai avea acel urbanism vechi, făcut de un topograf la echer.

– Spuneați că ați observat un trend nou, că vin oamenii să vă ceară sfaturi, dar în același timp, de câțiva ani solicitați și dumneavoastră anumite studii de integrare în specificul local.

– Acest luru este în folosul comunităților, nu s-a plâns nimeni că ar fi o nouă chestiune birocratică la întocmirea documentațiilor. Singurele întrebări pe care le-au avut la început au fost despre conținutul acestor studii de integrare. Și le-am spus că n-am nevoie de o poveste de 10-20 de pagini, ci am nevoie ca arhitectul să meargă în sat, să se uite în stânga și în dreapta, să vadă ce e acolo, și să schițeze în funcție de ce găsește la fața locului, să-mi găsească două-trei lucruri de care să se lege.

Încă ceva pentru care am cerut aceste studii este faptul că eu cred în puterea exemplului, și sper că, cu cât vom avea mai ulte exemple pozitive, vom reuși să reactivăm acea chestie comunitară încât să-l tragă vecinul pe celălalt vecin de mânecă, să nu facă, de exemplu, acoperișul cu albastru pentru că e o culoare urâtă.

– Putem vorbi despre un avânt investițional în zona rurală, în ultima perioadă?

– În mod cert.

– De unde vine, și cum se manifestă acest avânt?

– De exemplu, anul trecut, ca și pondere la nivelul celor 60 de comune și de cele de lângă municipii, am avut o dublare a numărului de acte emise față de anul 2020. Eu cred că pandemia de Covid-19 nu doar că nu a afectat investițiile, ci chiar le-a încurajat, pentru că în 2020 s-a deschis această oportunitate cu lucrul de acasă etc, și atunci oamenii s-au orientat spre zone de la țară unde-și puteau desfășura în continuare activitatea. Am avut o situație în care se dorea amenajarea unei zone cu zece case în care să se mute câțiva IT-iști din Cluj la Smida, de exemplu, o localitate aflată la o sută de kilometri distanță, dar aflată în zonă de munte. Cum spuneam, această pandemie a încurajat practic mutatul la țară. De ce? Și din considerentul suprafețelor de teren mai generoase.

Cel puțin înainte de pandemie, a fost o schimbare, așa, de paradigmă: cum adică să-mi trebuiască la țară o mie de metri pătrați? Oamenilor li se părea mult, dar spun că la țară lucrurile se întâmplă puțin diferit față de oraș. Mai trebuie să vorbești și cu omul de pe stradă, și poate-l găsești pe cel care vine să-ți tundă iarba pentru 50 de lei, de exemplu, și în felul ăsta crește și comunitatea pe lângă tine, nu doar tu că te-ai mutat la țară. Iar acum, nimeni nu mai caută parcele sub o mie de metri pătrați, pentru că în pandemie omul a văzut că are și o curte pentru cățel, și o curte unde să-i zburde copiii

– Spuneați de acel avânt, îl putem asimila unui concept de „a doua casă” pentru oamenii de la oraș?

– Da, se poate, dar în schimb n-am văzut foarte multe tendințe de a se vinde casa sau apartamentul din Cluj, ci mai degrabă s-a păstrat pentru închiriere, iar cu economiile adunate s-a putut cumpăra această casă la țară, pentru că aici construcțiile nu sunt atât de costisitoare, și sper să rămână în continuare așa.

– Și vorbim despre case de locuit, sau de case de vacanță?

– Sunt două trenduri, ca să fiu sincer. În zona de munte discutăm de case de vacanță unde, da, e a doua casă ce e utilizată ocazional, și aici a avansat foarte mult acea arhitectură specifică care va rămâne în istorie ca și casă de pandemie. Un al doilea trend, și aici vorbim despre oamenii care pur și simplu se mută din oraș, și care nu se mută ca să stea o zi, co vor să locuiască la țară permanent. Deci, pur și simplu, nu mai au această nevoie de a avea la dispoziție toate serviciile pe care ți le oferă orașul.

– Aici vorbim în special de zonele metropolitane?

– Da, gen Ciurila, Aiton, Feleacu, Vultureni sau Chinteniul.

– Ce ați prefera să fie: locuire la bloc sau individuală?

– Mie mi se pare în acest moment că avem o problemă pe piața imobiliară, și e o problemă generată parțial și de către administrație, respectiv, în Cluj tendința, dacă e să ne uităm pe statistică, în 2021, față de 2020, constatăm o scădere în ceea ce privește numărul de apartamente noi. Ceea ce, într-o piață imobiliară atât de scumpă cum e cea a Clujului este de nepermis, din punctul meu de vedere. Și atunci, cred că ar trebui să se construiască în continuare, pe urban, suficient de mult, și cred că ar trebui să se discute mai mult de relațiile urban-urban. Spun asta, pentru că nu vom putea duce noi toate dotările în rural. Ruralul rămâne o opțiune, dar nu vei putea duce totul. Poți să faci creșă, poți să faci o grădiniță, nu poți însă discuta despre licee sau alte lucruri de acest gen. Hai că I-IV o poți cumva gestiona în rural, inclusiv cu profesori de calitate, oferindu-le niște locuințe care să-i stimuleze să se mute la țară. Dar, cred în continuare că trebuie să asigurăm această densitate de locuire necesară în urban. Astfel, sper ca proiectul din Sopor să se deblocheze cât de curând, și sper să se continue cu alte investiții de acest gen din partea primărie, pentru că e nevoie de așa ceva. Dar, cred că o să ajungem ca orașe precum Turda, Gherla, Dej, Câmpia-Turzii, să fie puse în situația în care vor trebui să acapareze această migrație care există în acest moment spre municipiul Cluj-Napoca.

– Știți ca și mine, ați fost și ați văzut comunele din Franța, de exemplu. Toate arată ca niște orașe mai mici. Ce lipsește să avem și noi asemenea sate?

– Cultură și disciplină, asta ne lipsește, în două cuvinte. Nici francezii n-au avut această cultură, și noi trebuie să ne-o creștem. Dacă ne uităm la francezi, acum 40 de ani aveau satele la fel de amărâte ca ale noastre. Este principiul recompensă și pedeapsă, asta a funcționat și la ei, să nu credem că ei sunt mai speciali. Au fost impuse niște reguli, și acestea s-au respectat, e simplu. Mi-aduc aminte de o discuție de acum 16 ani, în care, tânăr practician în arhitectură fiind și când lucram pentru un birou de arhitectură din Franța, și aveam de făcut o pensiune undeva în Alpi. La un moment dat întrebam colegii mei de acolo despre partea de aspect exterior. regulile erau foarte clare, 30 la sută bârnă lemn brut, 30 la sută finisatul, restul puteai să pui zonă de piatră, și panta acoperișului era cu anumite impuneri, iar țigla, dacă avem un dubiu, mi s-a spus că se merge la arhitectul șef, care îți spunea că era un tip de țiglă specifică acelui sat, și asta trebuia pusă pe casă, iar discuția se încheia acolo. Ori, noi, suntem încă, și mă refer la mediul rural, suntem încă la nivelul că pe proprietatea mea fac ce vreau. Și atunci, avem nevoie de această cultură, o cultură a construirii, o cultură a arhitecturii, o cultură a înțelegerii. În definitiv, nu vorbim de altceva decât despre un minim bun simț.

– Ajunge doar să vrea omul, nu poate fi și obligat să facă ce trebuie?

– Am pornit de la regulamentele de urbanism, pentru că ele reprezintă legislația care-ți spune ce trebuie făcut. Dacă te uiți la regulamentele de urbanism din 1998, erau două pagini maxim atunci, în cre scria sau nu scria, să fie frumos ca să nu fie urât, cam despre asta era vorba. Acum, da, s-au mai elaborat și avem, cel puțin ultimele regulamente aprobate de noi, cel puțin de când sunt eu în această funcție aici la Consiliul Județean Cluj, toate sunt descriptive. Ai descriere de la panta acoperișului la ferestre, la cât de mare sau cât de mică să fie casa, cum trebuie să te raportezi la vecinătăți, să iei stânga și dreapta în considerare, iar toate astea vor duce la această cultură de care vorbeam, la această educație a construirii. Am mai încercat să dăm exemple, dar exemple în sensul transpunerii de ghiduri: așa e voie așa nu e voie, țigla asta e bună cealaltă nu, și tot așa mai departe. Va mai trece un pic de timp, dar sunt convins că lucrurile merg și vor merge în direcția bună și în această privință.

– În Cluj-Napoca se practică deja cu succes organizarea de concursuri de soluții de arhitectură, de proiectare. N-ar fi ele benefice și pentru rural?

– Absolut de acord, că da. Am încercat, ideea era de a le demara în 2020, doar că, din păcate, a venit perioada de pandemie și ne-a cam dat peste cap planurile. Aceste concursuri d regulă se organizează de către Ordinul Arhitecților, dar înseamnă niște costuri financiare pe care primăriile din rural nu au cum să le suporte. Și, la un moment dat, împreună cu cei de acolo, am convenit la următoarea variantă: facem un training la nivel de Consiliu Județean, cu angajați din cadrul Direcției de Urbanism, prin care să parcurgem procedura necesară de organizare a concursurilor, și să le organizăm noi, pentru că astfel nu există costuri pentru primării, și cu supravegherea aferentă și cu girul Ordinului Arhitecților, ca să ne asigurăm că avem și prezența necesară. În acest moment, am purtat discuții, cel puțin eu, cu patru primari din județul Cluj, urmează doar să scriem temele și să lansăm aceste concursuri. Astfel de concursuri sunt, deci, în atenția noastră, cred în ele. Și, le fel de mult cred că investițiile făcute de către primari ar trebui să dea niște exemple de calitate, de arhitectură de calitate, pentru că primul lucru la care se uită și un cetățean este să vadă și cum e primăria. Dacă e roz bonbon cu picățele, nu mai poți, deja, să impui autoritate, când tu nu dai un exemplu bun, și atunci calitatea trebuie să vină de la tine.

Sandu Mureșan