Aproape de comă alcoolică la volan și cu permisul suspendat

Un bărbat de 35 de ani din Câmpia Turzii a fost arestat pentru infracțiuni la regimul rutier. El este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Potrivit cercetărilor, la data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 19.45, în timp ce conducea autoturismul pe strada Laminoriștilor din Câmpia Turzii, bărbatul a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice.

Totodată, polițiștii au constat că bărbatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule, având permisul de conducere reținut ca urmare a săvârșirii unei alte infracțiuni rutiere în cursul anului 2023.

Astfel, în baza probatoriului administrat, în data de 29 septembrie a.c. bărbatul de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, pe numele acestuia, magistrații Judecătoriei Turda au dispus măsură arestării preventive pentru 30 de zile.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.