Apa şi canalizarea – prioritare la Mintiu Gherlii

Este iarnă şi frig, dar edilii comunei Mintiu Gherlii se gîndesc mai mult la…apă.

De cîţiva ani, Primăria doreşte realizarea unor investiţii de gospodărie comunală, atît de necesare pentru ridicarea nivelului de trai al populaţiei. Peste tot, pe Valea Someşului Mic, s-a introdus apa de la Gilău, locuitorii comunelor Apahida, Jucu, Bonţida şi Iclod beneficiind de acest mare avantaj. În 2015, asta doresc şi gospodarii din Mintiu Gherlii.

Primarul Dumitru Oltean cu această veste bună ne-a întîmpinat în 2015, spunînd că au şi demarat lucrările. Desigur, buna derulare a invstiţiei depinde şi de starea vremii, dar important e că s-au făcut primii paşi. Dintre satele componente ale comunei, doar localitatea Pădureni nu va avea apă din reţeaua Gilău, în rest, la Mintiu Gherlii, Buneşti, Nima, Petreşti şi Salatiu populaţia se va racorda la conductă. Un mare avantaj pentru familiile care locuiesc în aceste sate.

Un alt proiect îndrăzneţ pentru acest an la Mintiu Gherlii îl constituie canalizarea, demersurile pentru realizarea investiţiei fiind într-o fază avansată. După ce au modernizat drumul ce trece prin comună, iată că mintioanii doresc să aibă apă potabilă de bună calitate şi canalizare pe măsură. Ca la oraş!

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut