ANMGD respinge afirmațiile fals-alarmante cu tentă politicianistă: Sediul Academiei nu reprezintă niciun risc pentru siguranța publică

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” respinge afirmațiile „fals-alarmante și cu tentă politicianistă” apărute recent în spațiul public, referitoare la situația instituției în raport cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj. Într-un comunicat expediat cotidianului Făclia se specifică faptul că „Noul sediu al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” a fost proiectat și executat în conformitate cu cele mai riguroase și moderne standarde tehnice, atât din punct de vedere educațional, cât și din perspectiva normelor de prevenire și protecție civilă. Elementele de securitate la incendiu și sistemele de prevenire și stingere a incendiilor au fost concepute și implementate cu respectarea tuturor cerințelor legale în vigoare. Încă din faza de proiectare, Academia și echipele tehnice ale constructorului au fost într-o colaborare permanentă și transparentă cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Toate recomandările formulate de specialiștii ISU au fost respectate, iar modificările solicitate au fost implementate integral pe parcursul execuției lucrărilor. Conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 751981 din 19.09.2025, comisia de recepție — din care au făcut parte și reprezentanți ai ISU — a constatat că „au fost realizate măsurile prevăzute în avizul de securitate la incendiu și în documentația de execuție din punct de vedere al prevenirii și stingerii incendiilor”.

De asemenea, potrivit răspunsului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj nr. 1413092 din 02.02.2026, document aflat deja în spațiul public, „inspectorii de prevenire au constatat finalizarea și implementarea tuturor măsurilor de securitate la incendiu prevăzute în documentația tehnică care a stat la baza eliberării avizului de securitate la incendiu”. Având în vedere aceste constatări oficiale, susținerea ideii potrivit căreia sediul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” ar reprezenta un risc pentru siguranța publică este nefondată și tendențioasă. Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” își reafirmă angajamentul față de siguranța studenților, a cadrelor didactice, a personalului și a tuturor celor care participă la activitățile desfășurate în noul sediu, un spațiu care reprezintă un centru al excelenței academice și un model de respectare a normelor de securitate, din toate punctele de vedere” se menționează în comunicat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.