Aniversări clujene | Interviu cu Ion Cristofor

22 aprilie nu este o simplă dată în calendar. Este ziua în care mulți credincioși din România – și nu numai – marchează Vinerea Mare și, totodată, este ziua de naștere a binecunoscutului și prețuitului poet clujean, Ion Cristofor. Pe numele său real, Ioan Cristofor Filipaș, cel căruia îi dedicăm în această ediție rubrica „Aniversări clujene” este un om de cultură cu vastă experiență în ale condeiului, un om cu o tolbă de „cuvinte potrivite”, am spune noi.

Poet, eseist, critic și istoric literar, editor și traducător, cu volume apărute atât în țară, cât și în străinătate. Doctor în filologie, cu lucrarea „Aron Cotruş între revoltă şi rugăciune” (2001), membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Distins cu Premiul Universității din Freiburg și al revistei „Sborlu a nostru” (Germania) pentru publicistică (1996), Diploma de excelenţă a Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română (2018); Premiul pentru poezie al revistelor „Convorbiri literare” (2016), „Acolada” (2019), „Mișcarea literară” (2019); Medalia de argint Terra Sancta și titlul de „Omul anului” (Israel, 2017).

Reporter Făclia: Ion Cristofor, o viață dedicată poeziei. Cine v-a insuflat această dragoste nobilă pentru cuvântul așezat pe portativul versului?

Ion Cristofor: Am crescut într-o casă de oameni simpli, de la țară, o casă din care lipseau cărțile. Nu și dragostea pentru carte, pentru școală în general. Nu știu prin ce miracol am găsit o fabuloasă carte populară, “Alexandria”. Pe paginile acestui roman popular, scris în Egiptul elenistic, adică undeva prin secolul al III-lea î.H, și atribuit, eronat, lui Calistene, am învățat literele. Aveam șase ani, era înainte de a merge la școală. I-am avut ca primi dascăli pe tatăl și pe fratele meu mai mare. Cert e că m-a sedus această Alixăndria, plină de întâmplări și de elemente fantastice, relatând războaiele lui Alexandru Macedon. El a fost eroul preferat al copilăriei mele, alături de Gruia lui Novac.

În primii doi ani de școală, am avut norocul de a mă bucura de o învățătoare de excepție, doamna Beleanu, nora popii de la Geaca. Într-o bună zi, această inimoasă femeie m-a luat de mână și m-a dus la subsolul castelului în care funcționa biblioteca școlii. Mi-a recomandat o carte de poezii a Otiliei Cazimir, ”Baba iarna intră-n sat”. Această întâlnire cu poezia avea să-mi decidă definitiv destinul. Iată de ce am o enormă prețuire pentru profesia de învățător. Dacă am adorat pe cineva în copilărie acestea au fost învățătoarele mele – prima fiind cea avută în modesta școală din comuna Geaca. Din clasa a III-a m-am mutat la Cluj, unde am avut, din nou, parte de o învățătoare de excepție, doamna Elisabeta Miclea. Aceste două învățătoare au fost oamenii providențiali care mi-au decis aplecarea spre carte, spre lumea poeziei.

Aș avea o memorie scurtă și prea meschină dacă nu i-aș aminti și pe profesorii mei de limba română, pe doamna Ciofu din școala elementară nr. 12 (de pe strada Meseriilor), și pe Iosif Țon, profesorul meu din liceu. Pastorul Iosif Țon a fost cel care mi-a sugerat să-mi aleg pseudonimul – de fapt prenumele mele din buletinul de identitate. Tot el mi-a dăruit, în clasa a noua de liceu, cele două volume, proaspăt apărute, din poezia lui Vasile Voiculescu, cu o dedicație care mi-a dat aripi și m-a încărcat cu un entuziasm pe care doar la vârsta adolescenței îl poți avea.

Reporter Făclia: Sunteți profund legat de universul fermecător al meleagurilor natale, comuna Geaca, județul Cluj. Cum ați descrie, în câteva rânduri, acest miracol peisagistic, veritabilă sursă de inspirație pentru poet?

Ion Cristofor: Geaca a fost și rămâne pentru mine centrul universului. Oriunde am călătorit prin lumea largă, am rămas mereu legat sufletește de satul copilăriei mele. Aș fi putut rămâne în Canada sau în altă țară, dar nu mi-am putut uita rădăcinile. Iarba verde de acasă, cum spune cântecul, a fost mai puternică decât orice miraj al străinătății. Desigur, vremurile din copilăria mea au fost grele, dar eu am fost atunci fericit. Mă văd și acum, cu ochii minții, un copil desculț, ars de soare, uneori flămând, îmbrăcat cu haine umile, dar având privilegiul de a trăi clipe unice, irepetabile. La acea vârstă fragedă, eram în culmea fericirii, când stăteam, cât e ziua de lungă, în mână cu un băț de alun sau cu o trestie, pe malul unei ape, pândind ore în șir mișcarea plutei. Da, locul nașterii mele, comuna Geaca, a fost un veritabil paradis.

Visez adeseori pădurea de acolo, câmpurile verzi pe care rătăceam în căutare de fragi sau de ciuperci. Am visat mereu să mă întorc la Geaca. Aveam, ca moștenire de la părinții mei, un teren pe care am plănuit să-mi construiesc o modestă căsuță de lemn. Dar s-a ivit, din fundul infernului, o entitate, pe nume S.C. Agromec Țaga S.A., care reclamă tocmai acel teren, primit de tatăl meu în 1946 ca veteran de război. Cunoscând prea bine faptul că justiția la noi e oarbă, nu m-am prezentat la procesul care mi-a fost intentat la Judecătoria din Gherla. De unde trag concluzia că orice paradis e unul provizoriu, pierdut definitv în amintirile care ne bântuie.

Reporter Făclia: Ce altceva vă inspiră (oameni, locuri, fapte?)

Ion Cristofor: Desigur, locurile prin care am trecut, oamenii și faptele lor mă inspiră mereu, ca embleme ale realității de la care pornește orice creator. Ca poet știu însă că arta e o alchimie, care transformă și transfigurează realitatea, după legile tainice ale artei.

Reporter Făclia: Ecoul scrierilor dumneavoastră a trecut granițele țării. Sunteți un poet tradus în numeroase limbi, cu volume bilingve. Cum vă simțiți să faceți parte și din repertoriul cultural al altor țări?

Ion Cristofor: Nimeni nu e profet în țara lui, se spune. Sigur, poeziile mele au fost traduse în numeroase limbi străine. Am fost tradus în reviste, antologii şi volume de autor în limbile engleză, germană, spaniolă, catalană, coreeană, suedeză, sârbă, japoneză, macedoneană, slovenă, cehă, maghiară, italiană, bulgară, portugheză, slovacă, aromână, turcă etc. Cunoscutul românist spaniol Enrique J. Nogueras, în prefața la volumul bilingv „O picătură de sânge”/„Una gota de sangre” (2019), constata că sunt “o figură mai mult decât relevantă a literaturii române. Cu numai două cărţi publicate, a fost deja inclus de către Emery George în a sa Contemporary East European Poetry. Expanded Edition”.

Recent, poeziile mele au apărut în două volume publicate în Turcia, iar în Anglia sunt prezent cu o antologie tradusă de o foarte talentată poetă, Andreea Iulia Scridon, recent revenită în patrie din Statele Unite. Spre bucuria mea, traducerea a fost elogios semnalată în câteva publicații din Anglia. Sigur, e o bucurie să fii apreciat pe alte meridiane. Dar pentru mine cel mai important lucru care i se poate întâmpla unui scriitor e să fie apreciat în limba în care visează și scrie.

Reporter Făclia: Ați susținut şi ați scris despre mulți colegi de breaslă. Sunteți un foarte bun prieten al Cercului Literar de la Cluj. Ce înseamnă această experiență pentru dumneavoastră?

Ion Cristofor: Sunt foarte apropiat, într-adevăr, de selectul Cerc Literar de la Cluj. O consider ca fiind cea mai importantă grupare de scriitori apărută după 1990. În opinia mea, gruparea de la Cluj este adevărata continuatoare a vechiului Cerc literar, refugiat în perioada războiului la Sibiu.

Într-o perioadă de dezbinări și de ură cultivată insistent de partidele politice, Cercul Literar de la Cluj, înființat de doi admirabili scriitori – Emilia Poenaru Moldovan și Eugen Barz (preot la Madrid) – a reușit să unească sub același stindard scriitori din toată țara, dar și din străinătate. Încă o dată, s-a dovedit că, acolo unde factorul politic dezbină, cultura unește și creează armonie, Cercul Literar de la Cluj cultivând o benefică efervescență a valorilor. Un cuvânt de laudă merită și editura clujeană Colorama care a publicat antologii cu creații ale membrilor Cercului, din România, Moldova, Spania, Germania, Suedia, Israel și din alte țări pe unde tinerii creatori s-au refugiat din cauza dihoniei politice din țară. Ca redactor-șef al unei publicații care apare la Cleveland (Ohio, SUA), pe nume “Conexiuni culturale”, voi fi întotdeauna bucuros să-i public și să-i sprijin pe tinerii confrați ce activează în cadrul acestei valoroase grupări literare, Cercul Literar de la Cluj.

Reporter Făclia: Aveți în pregătire un nou volum, după cel din 2021, ,,Poeme canibale”, ed. Casa Cărții de Ştiinţă?

Ion Cristofor: Da, e în curs de apariție o antologie masivă a poeziei scrise de mine în peste 50 de ani de activitate literară. Se numește “Laureat al norilor” și va apărea în splendida colecție “Echinox” a editurii Școala Ardeleană. 

Reporter Făclia: Un îndemn pentru tinerii poeți de astăzi/pentru aspiranții la cerul poeziei.

Ion Cristofor: Nu sunt un guru, nu sunt în măsură să dau sfaturi nimănui. Dar dacă, din întâmplare, un tânăr poet ar fi dispus să mă asculte, i-aș spune doar atât: Înainte de a lua condeiul în mână, să citească tot ce s-a scris de valoare în literatura română și universală.  Căci oricât de talentat ar fi cineva, nu poți să produci ceva nou, original, fără să-ți cunoști înaintașii, fără să te apleci spre izvoarele tradiției. Mai simplu spus, nu poți revoluționa poezia fără să cunoști literele și abecedarul.

Cotidianul Făclia îi mulțumește poetului pentru interviul acordat și urează, cu admirație pentru întreaga carieră scriitoricească: La mulți ani, Ion Cristofor!

Iulia GHIDIU

Sursă foto: Ion Cristofor – arhiva personală; Adrian Petric; Emil Moldovan