Aniversări clujene: Emil Maxim, Maestrul care a crezut în steaua sa!

Am avut prilejul de a mă familiariza cu numele Maestrului Emil Maxim, încă de timpuriu, ca tânăr iubitor al spectacolelor Operei Naționale clujene. Am avut de asemenea prilejul de a-i urmări activitatea și ascensiunea, asistent dirijor apoi, începând cu 1970, maestru de cor și dirijor, o perioadă întinsă, 1967-1995, perioadă de îmbogățire a agendei repertoriale, ce acoperă vaste areale și epoci muzicale. Am în vedere 39 de titluri de operă, 11 de operetă, cinci de balet, simfonic și vocal-simfonic nu în ultimul rând. Anul 1967 este și anul în care pune bazele corului ”Armonia”, cu activitate până în 1975. Să revin… În 1995 devine director și dirijor al Teatrului Liric ”Elena Teodorini” din Craiova (1995-2001), perioadă în care-și împarte activitatea și cu cea de conferențiar universitar al Academiei Naționale de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, clasa de operă (1995-2006). Și aici se impune a paranteză, citez: ”Nu  a fost deloc o perioadă  ușoară. Împreună cu regretatul Maestru Alexandru Fărcaș am vrut să punem bazele unui apendice al ANMGD-ului clujean la Craiova, pe modelul celui de acum de la Piatra Neamț. L-am gândit la început pentru 3 ani pentru ca după acreditare să mai adăugăm alți 2 ani…”.

Periplul artistic nu se oprește aici, Maestrul Emil Maxim trecând în fosa Teatrului Național de Operetă ”Ion Dacian” din București (2007-2009), respectiv dirijor al Coralei Academice a Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova (2009-2012).

Ar fi trebuit să încep prezentele rânduri dedicate Maestrului Maxim la 80 de ani, cu perioada studenției la Conservatorul de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj, pian și dirijat, promoția 1966. Ani în care l-a avut ca mentor pe profesorul Dorin Pop, ”creator de școală de dirijat coral, care punea accent pe vocalitate, calitatea vocii, dar și a cântului vocal, pe care am pus și eu accent odată intrat în meserie”. Nu în ultimul rând, amintind și părintele spiritual, Tudor Jarda.

Ar fi de scris multe, foarte multe. O carieră artistică de talia celei avute de Maestrul Maxim, peste patru decenii, nu poate fi cuprinsă în doar câteva rânduri. În prezentele amintind turneele efectuate în țară și peste hotare, artiștii și soliștii interpreți cu care a avut ocazia să colaboreze (Daniel Podlovschi, Anton Miculescu, Ilinca Dumitrescu, Alexei Nubiulim, Alexandru Agache, Corneliu Murgu, Pompei Hărășteanu, David Ohanesian, Maria Slătinaru Nistor, Robert Naghi, ion Tudoroiu, Marius Vlad Budoiu, George Petean, Alfredo Pascu, Anita Hartig, Boris Materinko/Ucraina, Carmen Gurban, Pataki Adorjan, Octavian Naghiu, un de neuitat ”Te Deum” de Brckner, cu Diana Țugui, Sorin Lupu, Mihaela Popa și Ion Cherata…), înregistrările făcute (”Traviata” cu Felicia Filip în rolul principal; ”Năpasta” de Sabin Drăgoi, ”Capra cu trei iezi” de Alexandru Zirra…).

Concertul aniversar dedicat Maestrului Emil Maxim-moderator Petru Burcă, regia Ina Hudea; spirit și suflet al organizării Dan Dumitrana-i-a avut invitați pe Cristiana Molnar, Kovacs Eszter, Adriana Țidor, Liza Kadelnik, Horațiu Ruști, Dan Dumitrana, Tiberiu Sasz, Mihai Răzvan Moroz, la pian Luca Toncian, dirijor Maestrul Gheorghe Victor Dumănescu, Petru Burcă plus, plus foști colegi de scenă prezenți la eveniment. Programul serii a cuprins piese memorabile din ”Simon Boccanegra”, ”Boema”, ”Carmen”, ”Traviata”, ”Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach, ”Prințesa circului”, ”Giudita” de Franz Lehar, canțonetele ”Granada” și ”O, sole mio”, o seară extrem, extrem de plăcută. Pigmentată cu multe intervenții din partea Maestrului Emil Maxim, dintre care eu vă propun doar două: ”Nu poți să realizezi nimic dacă nu crezi în steaua ta”, respectiv ”Tinerii s-și respecte profesorii, să-și respecte mentorii”, la care subscriem și noi.

S-a născut sub o stea norocoasă. A crezut în ea, a crezut în destinul său și roadele muncii au ajuns să se vadă în timp. Pentru toate cele dăruite cu har și pasiune, nu ne rămâne decât să vă mulțumim. Cu speranța că vom fi împreuna și la 85 de ani, și la 90 de ani…

Demostene Sofron

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut