Amfiteatru în aer liber, la Iclod

În țară, doar marile orașe dispun de amfiteatre în aer liber sau teatre de vară. Mai nou, însă, astfel de obiective se construiesc și în mediul rural. De exemplu, în comuna Iclod, unde în ultimii zece ani s-au realizat investiții  importante în domeniul cultural-sportiv.

După ce acum câțiva ani, în vecinătatea Gării CFR s-a predat modernul stadion IclodArena (unde își  dispută meciurile de campionat campioana țării, echipa feminină ACS Universitatea Olimpia Cluj-Napoca), printre proiectele aflate pe agenda de lucru a Primăriei se află amenajarea unui amfiteatru în aer liber. Este vorba de un obiectiv destinat diferitelor evenimente culturale, proiectat în vecinătatea sediului administrației locale. O inițiativă excelentă a edililor iclozeni, dornici de a organiza spectacole și concerte, dar și alte manifestări cultural-artistice în aer liber.

Dacă în sezonul estival aceste evenimente aveau loc pe stadion sau în sala modernului centru cultural din spatele Primăriei, în viitor vor fi organizate în noul amfiteatru. Idee bună, având în vedere că nu de mult, pe o vreme toridă de vară, multe spectacole se desfășurau în sală, cu o mare afluență de public. Dacă va fi gata noul obiectiv, lumea va avea condiții mult mai  bune pentru vizionarea unor programe artistice, dar tot acolo se pot organiza și întâlniri pe diferite teme cu locuitorii celor cinci sate componente ale comunei.

Tot în acest an, Primăria are în plan modernizarea fostelor vestiare de la noul stadion, care vor avea altă destinație, complexul sportiv dispunând de vestiare și grupuri sociale noi sub tribuna oficială (da, IclodArena are și așa ceva!). Preocupări gospodărești, care contribuie la petrecerea timpului liber al locuitorilor comunei într-un mod plăcut și util.

Remarcăm încă o dată: Iclodul nu se deosebește cu nimic, în ceea ce privește condițiile de trai, de mediul urban. Asta e realitatea!

Sz.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut