Actorul și inundațiile sau Musca la arat, în varianta Bleonț

Dacă la Beliș răsare soarele în fiecare dimineață, sătenii vor fi nevoiți să creadă, în curând, că asta se datorează doar actorului Claudiu Bleonț, devenit, de vreo trei luni, cetățean cu drepturi depline al Belișului și declarat (neoficial!) candidat din partea PNL (???) la funcția de primar.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, actorul scrie, luni dimineața (20 iulie), că banii alocați de Guvern comunei, pentru refacerea unor obiective afectate de inundații în Poiana Horii se datorează întâlnirilor pe care Măria Sa le-ar fi avut cu miniștrii Guvernului Orban și atenționează „actuala administrație PSD” să nu „cheltuiască haotic” banii pe care i-a obținut.

Ca să scurtăm vorba, iată ce scrie Bleonț: „Vești extraordinare! Comuna Beliș a primit pentru refacerea podului, 17 km de stradă și 6 podețe tubulare, afectate de inundații, situate în Poiana Horea, o sumă în valoare de peste 14 milioane de lei. Este cea mai mare sumă primită de comuna Beliș și este răspunsul imediat la întâlnirile pe care le-am avut cu colegii mei de partid din PNL, miniștrii guvernului Orban. (…) P.S.: atenționez actuala administrație PSD să nu cheltuiască haotic banii pe care i-am obținut, să nu-și umple buzunarele cu devize false, să nu fure niciun leu și să foloseasca toți banii pentru problemele pentru care aceștia au fost alocați (…)”. Postarea este însoțită de o fotografie a actorului cu un domn ministru.

Dacă Bleonț ar fi citit măcar comunicatul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, din 16 iulie, ar fi aflat că: „Guvernul României a aprobat, în ședința din 16 iulie, Hotărârea privind alocarea a peste 353 de milioane de lei (…) pentru 495 de unități administrativ – teritoriale din 14 județe (printre care și Cluj – n.n.), afectate de calamități naturale. Astfel, vor fi repartizate fonduri (…) în vederea refacerii unor utilități (alimentare cu apă/ canalizare), obiective sociale (școli/ grădinițe/ cămine cultural etc.), apărări de maluri, drumuri județene, poduri/ podețe/ punți pietonale, străzi/ drumuri comunale/ drumuri sătești/ ulițe. (…) Sumele alocate au fost stabilite în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și de către Instituțiile Prefectului pentru cele 14 județe, unde au avut loc inundații, alunecări  de teren și unde au fost afectate infrastructura hidrotehnică, terasamentele și malurile de apărare, structura drumurilor județene, a drumurilor comunale, podurilor, podețelor, digurilor și a punților pietonale”.

Așadar, evaluările au fost făcute, la fel ca până acum, de cei îndreptățiți să le facă și nu de actorul Claudiu Bleonț. Iar dacă actorul vrea să spună că suma „așa de mare” alocată Belișului i se datorează, s-ar putea să-i treacă prin cap cuiva că asta se cheamă… trafic de influență, și tare mă tem că Guvernul Orban n-are nevoie taman acum de o astfel de problemă. În plus, este de remarcat că, în baza aceleiași Hotărâri de Guvern, comuna Vad primește 19.669 lei, comuna Mărgău primește 17.519 lei, iar comuna Poieni 16.349 lei, adică mai mult decât comuna Beliș, pentru care suma alocată este de 14.722 lei!

După logica actoricească promovată de Claudiu Bleonț ar trebui să ne întrebăm: „Aceste fonduri sunt răspunsurile la întâlnirile… cui, cu miniștrii Guvernului Orban?”. Numai că logica hârtiilor cam bate logica Bleonț. În Poiana Horii, primele  inundații au avut loc la topirea zăpezii, la sfârșitul lui ianuarie – începutul lui februarie (când actorul încă nu-și anunțase intenția de a ajunge ispravnic), iar evaluările pagubelor s-au făcut tot atunci. În urma evaluării pagubelor produse și după inundațiile din iunie, suma (finală) solicitată de Primăria Beliș Guvernului, în baza situației centralizate a evaluării pagubelor, realizată de o firmă de consultanță, este de 14.722 lei, adică exact cât a aprobat Guvernul în ședința din 16 iulie!

M. TRIPON

 

Recomandat pentru dvs.

1 comentariu

Comentariile sunt blocate.

Sari la conținut