Activități meșteșugărești de sezon cu copiii din Gherla și Rugășești

Suntem în plină toamnă, când copiii desfășoară diferite activități meșteșugărești specifice sezonului. În școli, în cluburile copiilor sau în cadrul naturii, cei mici își găsesc preocupările tradiționale ale anotimpului. Una dintre ele este sculptatul dovleacului, o îndeletnicire obișnuită a perioadei în care ne găsim.

Zilele trecute, în centrul municipiului Gherla am fost martorii realizării unor adevărate opere de artă de către talentații elevi ai școlilor din localitate. În cadrul primei ediții a Festivalului Dovleacului, în Piața Libertății, din fața impozantei Catedrale Armenești, au funcționat mai multe ateliere de lucru, unde copiii îndrumați și de părinți, au confecționat diverse personaje din dovleci, reprezentând diferiți eroi din povești. Lucrările micilor meșteri au fost apoi aranjate pe platoul din centrul  municipiului, unde  trecătorii prin zonă au avut ocazia să admire exponatele, printre vizitatori aflându-se și primarul Ovidiu Drăgan, care a lucrat, și domnia sa, alături de cei doi băieți.

Această tradiție este păstrată și în  mediul rural. Zilele trecute, directorul coordonator al Școlii Gimnaziale Cășeiu, prof. Cristian Groșan, ne-a informat că la Școala Gimnazială din satul Rugășești, conform obiceiului, cei 156 de elevi au marcat sărbătoarea Halloween printr-o expoziție de dovleci sculptați, amenajată chiar în fața unității de învățământ. Sătenii din Rugășești (dar și din alte localități componente ale comunei Cășeiu, în frunte cu primarul Silviu Boldor) au avut ocazia să admire  exponatele prezentate în aer liber.

Tot zilele trecute, elevii Școlii Gimnaziale din Rugășești au fost angrenați în mai multe concursuri, gen „Cine știe, câștigă”, pe tema obiceiurilor și tradițiilor populare caracteristice sezonului de toamnă, copiii manifestând receptivitate și interes față de tematica abordată.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut