Acţiuni în sistem integrat în județul Cluj

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și ai Grupării Mobile ,,Ștefan Cicio Pop” Cluj-Napoca și cu polițiști locali continuă acțiunile pentru impunerea respectării măsurilor instituite în contextul stării de alertă.

În cadrul acțiunilor desfășurate luni, 16 noiembrie, forțele de ordine implicate au legitimat 2.602 persoane și au verificat 234  mijloace de transport persoane și 102 societăți comerciale.

Urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 156 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, în valoare totală 23.500 de lei.

Potrivit IPJ Cluj, polițiștii municipiului Cluj-Napoca au verificat, într-o primă etapă a acțiunii, desfășurată în intervalul orar 17:00 – 21:00, respectarea măsurilor în spațiile aglomerate, centre comerciale și hipermarketuri, precum și în mijloacele de transport public în comun sau în stațiile acestora. Au fost legitimate 97 de persoane și verificate 63 de vehicule și mijloace de transport, fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 pentru nerespectarea prevederilor referitoare la portul măștii de protecție.

În cadrul celei de-a doua etape, desfășurate în intervalul orar 23:00 – 01:00, s-a procedat la verificarea interdicției de circulație pe drumurile publice, fiind instaurate filtre rutiere pe principalele artere din municipiu. Au fost legitimate 72 de persoane și oprite în trafic 55 de vechiule, fiind identificate 13 persoane care se deplasau în afara locuințelor fără a se afla în situațiile prevăzute de excepțiile interdicției de circulație a persoanelor în intervalul orar 23:00 – 05:00 și fără a prezenta legitimația de serviciu/ adeverința eliberată de angajator/ declarația pe proprie răspundere. Acestea au fost sancționate contravențional, în conformitate cu Legea 55/2020.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut